A câta inaugurare? „Construcţia pistei aeroportului începe săptămâna viitoare”, promite din nou preşedintele CJ!

Preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, reiterează promisiunea că „lucrările la pista aeroportului încep de săptămâna viitoare”. Căncescu a făcut declaraţia azi, 16 aprilie 2013, după ce a susţinut acelaşi lucru şi în urmă cu două săptămâni, după şedinţa de plen a Consiliului Judeţean din 29 martie.

Şeful Executivului judeţean a declarat că „pentru pista aeroportului există toate avizele”, inclusiv cele de la Ministerul Transporturilor şi Autoritatea Aeronautică Română. Mai mult decât atât, „avem o promisiune în scris de la ROMATSA, că se va implica în acest proiect cu echipamentele necesare”, a declarat Căncescu.

Potrivit unor surse de la Autoritatea Aeronautică Română, ieri 15 aprilie, nu exista înca avizul pentru construcţia pistei aeroportului de la Braşov. Aceleaşi surse au precizat că CJ Braşov a venit cu unele documente suplimentare, iar termenul legal de obţinere a avizului este de 15 zile de la depunerea documentaţiei complete. 

În urmă cu o săptămână, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Popa, declara că lucrările la pista aeroportului de la Ghimbav încep abia în vară.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.