Superconcert la Sala Patria: Luiza Zan şi Peter Sarik aduc muzica anilor ’40 într-o abordare inedită!

luiza zan

Doi artişti de excepţie oferă publicului brasovean si bucurestean, şansa unei călătorii muzicale impresionante. Solista Luiza Zan şi pianistul maghiar Peter Sarik vor susţine sambata 25 ianuarie, de la ora 19, pe scena Salii Patria, a Filarmanicii Brasov si miercuri, 29 ianuarie, de la ora 20.00, pe scena Sălii ARCUB, doua concerte extraordinare, o ocazie unică pentru a descoperi muzica anilor ’40 într-o abordare inedită.

Cei doi artişti aparţin generaţiei creative a jazz-ului internaţional, fiind recunoscuţi pentru diversitatea interpretativă şi compozistică. Amândoi abordează cu entuziasm orice gen muzical – de la muzica clasică şi ritmuri tradiţional-populare, până la ritmuri pop sau gospel. În ceea ce priveşte jazz- ul, interpretările lor de excepţie au fost recompensate cu importante distincţii internaţionale.

Amândoi sunt compozitori prolifici, cu lucrări de succes în muzica de teatru şi film, şi amândoi împărtăşesc experienţa şi pasiunea pentru muzică ca profesori ai artei interpretative.

Luiza Zan cântă de la vârsta de 3 ani, iar de la 16 ani, este îndrăgostită de jazz. Vocea ei puternică şi versatilitatea interpretativă au impus-o rapid pe marile scene internaţionale. Este adepta new-jazz-ului inspirat de Billie Holliday, Ella Fitzgerald, Aretha Franklin, Dianne Reeves şi, mai ales, Nat King Cole. Luiza Zan este, de asemenea, prima profesoară de jazz vocal a Universităţii de Muzică Bucureşti.

Supranumit „cel mai bun pianist de jazz din Ungaria”, Peter Sarik a studiat genul clasic la Academia de Muzică „Liszt Ferenc” din  Budapesta. Interpretează cu naturaleţe orice gen musical: pop, latino, ritmuri tradiţionale şi chiar preluări rock. S-a afirmat atât prin cariera de compozitor, cât şi prin cea interpretativă, trioul ce îi poartă numele fiind prezent cu regularitate pe afişele marilor festivaluri de jazz din Europa.

Luiza Zan şi Peter Sarik s-au întâlnit muzical în premieră, în toamna anului trecut, la Bucureşti. Succesul concertului i-a determinat să dezvolte această colaborare, un nou pas în maniferstarea duetului Luiza Zan & Peter Sarik fiind programat să încânte publicul brasovean si bucureştean la acest început de an.

Concertul oferit brasovenilor la sala Patria este un proiect realizat de Depoul de Arta Urbana în parteneriat cu Primaria Brasov, ARCUB şi Green Hours şi face parte din agenda bogată a evenimentelor de jazz dedicate în 2014 publicului brasovean.

 

Bilete se mai găsesc bilete la Bistro de l’arte (Piaţa Enescu nr. 11 bis) şi la Depoul de Artă Urbană prin tel.: 0722 285 996

1 Trackback / Pingback

  1. Brasov: Superconcert la Sala Patria: Luiza Zan si Peter Sarik aduc muzica anilor ’40 intr-o abordare inedita!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.