Dilema Primăriei Brașov. Cine să beneficieze de gratuitate pe mijloacele de transport în comun: pensionari sau elevii?

rat bv (14)

Săptămâna trecută consilierul local Cătălin Leonte (PSD) anunța că cei șase aleși locali social-democrați vor să propună adoptarea unei hotărâri privind acordarea gratuității pe mijloacele de transport în comun pentru toți pensionarii brașoveni. Pentru a aplica această măsură, el a estimat că va fi nevoie de o suplimentare, cu maxim 11 milioane de lei, a subvenției de care va beneficia anul acesta Regia Autonomă de Transport (RAT) Brașov.

Astăzi, viceprimarul Adrian Atomei a avertizat că în situația în care forul deliberativ local va adopta actul normativ la care făcea referire Cătălin Leonte, „va trebui să se renunțe la abonamentele gratuite de care beneficiază elevii care folosesc mijloacele de transport în comun pentru a merge la școală. Acestea au fost acordate în 2012, iar ideea de la care s-a pornit atunci a fost ca această facilitate vine în sprijinul întregii familii din care provine elevul”.

El a precizat că pentru anul 2014, RAT Brașov a estimat venituri în valoare de 68 de milioane de lei, din care 28 de milioane din subvenții primite de la bugetul local: „Cele 28 de milioane de lei le vor ajunge doar în primele trei trimestre ale acestui an, astfel că va fi majorată la una din rectificările bugetului local, astfel că se va ajunge la situația ca aproape 50% din veniturile RAT să reprezinte subvenții, fără a se lua în calcul acordarea gratuității totale pentru pensionari”.

Problema ar putea fi rezolvată de Guvern

Totuși, viceprimarul  a venit cu o propunere care le-ar permite atât pensionarilor, cât și elevilor să circule gratuit cu mijloacele de transport în comun: „În prezent, pensionarii brașoveni achită 50% din valoarea unui tichet de călătorie. la  Având în vedere că gratuitatea totală pentru transportul în comun pentru pensionari reprezintă o formă de protecție socială, cred că Guvernul ar trebui să emită o ordonanță de urgență prin care să acorde această facilitate tuturor vârstnicilor, astfel încât această măsură să fie aplicată unitar în toată România. Pentru a se acoperi integral costul transportului pentru pensionari, subvenția ar putea ar putea fi acordată de Minisiterul Transporturilor, poate chiar din noua acciză pe carburant. Eu vreau să transmit o adresă Guvernului prin care să solicit adoptarea unui astfel de act normativ și sper ca toți colegii din Consiliul Local Brașov o vor semna”.  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.