Căncescu și Scripcaru au pornit „pe calea cea dreaptă”

scrip si cance

După câțiva ani de conflicte și o scor dezamăgitor la eurparlamentarele din mai, liberalii și democrat-liberalii au decis să unifice dreapta. În Consiliul Local Brașov, alianța dintre cele două partide funcționează de ceva timp, dar miercuri, liderii organizațiilor județene ale celor două structuri politice au anunțat, în timpul unei conferințe de presă, începerea colaborării dintre PNL și PDL.

Cele două partide, a spus preledintele PDL, George Scripcaru, „râmân deocamdată separate, urmând, ca în timp, să se rezolve și problema fuziunii. Până la fuziune mai sunt de parcurs niște etape, unele ce țin de aspectul politic, altele de ordin juridic. Este o procedură care, dacă nu vor apăre obstacole, va dura câteva luni, iar dacă vor fi probleme, mai ales de natură juridică, ar putea fi încheiată într-un an”.

În localități, situația este sub control

Până acum cele două filiale și-au format echipele care vor inventaria problemele politice și administrative din fiecare localitate apoi, a anunțat președintele PDL Brașov „vom căuta soluții pentru rezolvarea lor. Primele rezultate ale analizei cred că le vom avea într-o săptămână”.

Deja, a continuat peședintele PNL Brașov, Aristotel Căncescu, „am trecut în revistă orașele.  Nu avem probleme, pentru că unde avem noi organizații solide, cum este cazul municipiului Codlea sau Râșnovului, PDL nu este puternic, În schimb, în localitățile controlate de PDL, cum este cazul Brașovului sau municipiului Săcele, nu avem organizații mai slabe. În aceste condiții, nu cred că vor apărea discuții. Nici în ceea ce privește comunele nu mă aștept la  probleme”.

Cât va mai fi Mihai Popa vicepreședinte al CJ Brașov?

În prezent, ambii vicepreședinți ai Consiliului Județean (CJ) Brașov, social-democratul Mihai Popa și conservatorul Mihai Pascu, sunt membri ai Alianței PSD-PC-UNPR, aflată la guvernare, dar în minoritate în forul deliberativ județean. În aceste condiții, ei nu mai pot fi siguri de funcțiile lor. Cele mai mari șanse să fie schimbat le are Mihai Popa, mai ales că președintele Cj, Aristotel Căncescu a afirmat că „prin declarațiile lui, Popa a fost lipsit de fair-play”. În schimb, Mihai Pascu este susținut de Căncescu: „Pascu este mai degrabă un om de administrație nu un politician și este foarte implicat în proiectele majore ale județului. Cu el am o relație foarte bună, așa că, deocamdată, lăsați-l pe Pascu în pace!”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.