GALERIE FOTO. Racoșul, una dintre „cărțile de vizită” ale județului

Despre Racoș, se aude în general, la „știrile de la ora 5”, când se relatează conflictele interetnice sau faptul că romii din această localitate merg „cu nașul” pe tren.

Totuși, dincolo de aceste clișee, zona poate ține ocupat un turist, pentru că, în spatele peisajelor aparent banale sau a bordeielor țigănești, este un adevărat spectacol. E adevărat, obiectivele turistice, coloanele de bazalt, vulcanul stins, lacul sau castelul trebuie căutate cu răbdare, pentru că nu există indicatoare, ci doar localnici care îți spun că trebuie să o iei la stânga apoi „o iei tot așa” și îți lasă de înțeles că trebuie să mergi înainte.

Deși „ascuns” într-un deal, cel ,mai ușor de găsit este vulcanul stins, unul dintre ultimii care au erupt pe teritoriul României, în cuaternarul târziu (acum 1,2 – 0,65 milioane de ani). De altfel, ajuns în crater, simți că „te scufunzi”, găsești un „peisaj lunar” și ai impresia că, abia a erupt, iar acum se „așează”.

Nu departe de vulcan este lacul, la fel, invizibil de la distanță. Malurile abrupte sunt un „muzeu” geologic în aer liber, pentru începători, pentru că toate straturile de roci se pot distinge cu mare ușurință.

De la lac, după câteva minute de mers pe jos se ajunge la coloanele de bazalt. Cândva, acolo era o carieră.

În Racoș, cine îl găsește pe „omul cu cheia” poate vizita și castelul, construit în stilul Renascentist târziu.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.