GALERIE FOTO. Jurassic Park, în pădurea de lângă Cetatea Râșnov

desch

La Râșnov au ajuns primii 14 dintre cei 54 de dinozauri care vor popula pădurea de lângă drumul spre Cetate. Dinozaurii sunt în mărime naturală, iar în realizarea lor s-au luat în calcul cele mai recente studii ale specialiștilor germani. Unul dintre animalele ce au fost aduse, are o lungime, de la cap la coadă, de 22 de metri, dar printre tufișuri poate fi descoperit și un T-Rex.

[scrollGallery id=167]

Dinozaurii de la Râșnov fac pparte dintr-un proiect cu finanțare europeană, implementat de un investitor privat, pe un teren cu o suprafață de 1,4 hectare, concesionat de la municipalitate.

Tot aici va fi construită o clădire cu două etaje, în care se va amenaja un cinematograf cu 70 de locuri și care va permite proiecții 7D, un loc de joacă pentru copii, magazine pentru suveniruri și alte spații. De asemenea, în parc se va realiza și un mic lac artificial.

Pentru a reproduce cât mai fidel admosfera de acum 65 de milioane de ani,  se vor monta instalații luminoase, vor exista animatori, dar și un fundal sonor.

Lucrările la parcul de distracții cu dinozauri de la Râșnov este au fost începute în primăvară, sunt finalizate în porporție de 35 %, iar termenul de finalizare a este 12 decembrie 2014. Valoarea totală a proiectului este de 22,37 milioane de lei, din care 10,72 milioane de lei este asistența nerambursabilă, acordată de Uniunea Europeană.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.