BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › 15 filme din 8 țări, în competiția oficială a cele...

15 filme din 8 țări, în competiția oficială a celei de-a III-a ediții RROMA Film Festival. Proiecția filmelor va avea loc la Centrul Cultural din comuna Augustin

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
01 SEPTEMBRIE 2025
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
15 filme din 8 țări, în competiția oficială a celei de-a III-a ediții RROMA Film Festival. Proiecția filmelor va avea loc la Centrul Cultural din comuna Augustin

Cea de-a treia ediție a RROMA Film Festival aduce în competiția oficială 15 producții de scurtmetraj — ficțiune, documentar și animație — realizate în opt țări: Polonia, Cehia, Marea Britanie, Ungaria, Bulgaria, Mexic, Spania și România.

Selecția include filme premiate la festivaluri internaționale de prestigiu, precum Sofia și Varșovia, dar și producții distinse cu Premiul Gopo. Printre invitații ediției se numără regizorii Héctor Maya Requena (Mexic), Bartosz Dominik (Polonia), Orlin Milchev (Bulgaria), Atanaseu Ștefan (România), alături de actori romi cunoscuți publicului: Sorin Mihai, Dragoș Dumitru, Florin Baicu și Oana Rusu.

Proiecțiile filmelor din competiție vor avea loc pe 6 septembrie 2025, la Centrul Cultural al comunei Augustin (județul Brașov), în prezența echipelor de creație.

Un moment de referință al festivalului este prezența lui Michael J. Chaplin, fiul legendarului Charlie Chaplin, invitat de onoare al acestei ediții. Acesta va fi însoțit de soția sa Patricia, de fiica Kathleen și de nepoata Jayden. Chaplin va prezenta pelicula CHAPLIN – Spirit of the Tramp (regia Carmen Chaplin) în cadrul Galei de deschidere, programată pe 5 septembrie la Cinema ASTRA din Brașov.

Festivalul se va încheia pe 7 septembrie, cu o gală specială organizată în Piața Sf. Ioan din Brașov, dedicată aniversării a 50 de ani de la premiera filmului „Șatra” (Republica Moldova, 1975, regia Emil Loteanu, muzica Eugen Doga). Evenimentul va avea loc în prezența Vioricăi Doga, fiica marelui compozitor.

Iată lista filmelor aflate în competiție:

  • Birds in Cages (r. Bartosz Dominik, 2023, Polonia, 38 min)
  • TIKTOK_COWBOY (r. Anastaseu Ștefan, 2024, România, 17 min)
  • Yanindara (r. Lluís Quílez, 2009, Spania, 20 min)
  • Proud Roma / Barikane Roma (r. Pablo Vega, 2022, Spania, 9 min)
  • Gypsy Tales: Boldimo's Violin / Two Horse Dealer Asses (r. Roland Tóth-Pócs, László Balajthy, Ungaria, 7 min /  7 min)
  • Head up to the sunrise (r.  Michal Pazderka, 2024, Cehia, 12 min)
  • Gipsy Videodance (r. Héctor Maya Requena, 2023, Mexic, 5 min)
  • Chocolate (r. Orlin Milchev, 2024, Bulgaria, 14 min)
  • Happy Birthday Romania! (r. Vali Nechifor, 2025, România, 12 min)
  • Gipsy Gadji (r. Dáša Raimanová, 2024, Polonia, 28 min)
  • Ice Cream (r. Millie Cooper, 2025, UK, 5 min)
  • Voci rome din perioada sclaviei (CNCR Romano Kher, 2025, România, 16 min)
  • Strug, wooden strun (r. Valentin Anghel, 2017, România, 10 min)
  • În noapte (r. Ana Pasti, 2020, România, 21 min)
  • Schimbarea imaginii publice a comunităților defavorizate (r. Gheorghe Șfaițer, 2024, România, 21 min).

Noutăţile se pot găsi pe www.rriff.ro și https://www.facebook.com/RROMAfilmfestival

Intrarea la toate evenimentele este liberă.

RROMA Film Festival este organizat de Asociația Culturală CRN și finanțat de Consiliul Județean Brașov. Este susținut de Primăria Municipiului Brașov și Primăria Comunei Augustin, având ca parteneri Asociația Culturală Ance Europe și Partida Romilor „Pro-Europa”. Parteneri de ospitalitate sunt Aro Palace Brașov și Corinthia Grand Hotel du Boulevard Bucharest. Partener de mobilitate: Suzuki prin Arinovis Motors. Partener de vin: SERVE. Partener de hidratare: PopCola. Parteneri media: Cinemaraton, Prima TV, RFI România și Revista FILM.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

RO-ALERT la Ghimbav: Urs semnalat în zona magazinului Lidl
08 NOIEMBRIE 2026

RO-ALERT la Ghimbav: Urs semnalat în zona magazinului Lidl

ACUM 2026. Trecutul comunist, prin ochii tinerilor: aproape 100 de elevi și studenți au transformat memoria comunistă în scurtmetraje la Brașov
08 NOIEMBRIE 2026

ACUM 2026. Trecutul comunist, prin ochii tinerilor: aproape 100 de elevi și studenți au transformat memoria comunistă în scurtmetraje la Brașov

Voia uniformă de polițist, dar a ajuns în arest! Candidat prins cu un „mini studio” de fraudă, la admiterea la Școala de Agenți de Poliție Câmpina
08 NOIEMBRIE 2026

Voia uniformă de polițist, dar a ajuns în arest! Candidat prins cu un „mini studio” de fraudă, la admiterea la Școala de Agenți de Poliție Câmpina