La Braşov se vor produce 5 milioane de hectolitri de bere pe an

Ursus Brewweries a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului din Braşov documentaţia pentru obţinerea acordului de mediu în vederea dezvoltării etapizate a capacităţii de producţie a unităţii din Braşov. Potrivit acestui document, în următorii 15 ani, compania intenţionează să producă la Braşov 5 milioane de hectolitrii de bere pe an. În prezent, fabrica braşoveană produce 962.000 hectolitri de bere pe an.

 

Proiectul va fi implementat etapizat, şi presupune efectuarea efectuarea unor ample lucrări de extindere a liniilor de producţie. 

Creşterea capacităţii de producţie se va efectua în şase faze: 

* Faza 1 – atingerea unei producţii de 1.850.000 hectolitri de bere pe an, ceea ce corespunde unei producţii medii zilnice de aproximativ 532,3 de tone de produs finit pe zi;

* Faza 2 – atingerea unei producţii de 2.000.000 de hectolitri pe an, ceea ce corespunde unei producţii medii zilnice de aproximativ 575,4 de tone de produs finit pe zi;

* Faza 3 – atingerea unei producţii de 2.600.000 de hectolitri pe an, ceea ce corespunde unei producţii medii zilnice de aproximativ 748 tone de produs finit pe zi;

* Faza 4 – atingerea unei producţii de 3.500.000 hectolitri pe an, ceea ce corespunde unei producţii medii zilnice de aproximativ 1.007 de tone de produs finit pe zi;

* Faza 5 – atingerea unei producţii de 4.100.000 de hectolitri pe an, ceea ce corespunde unei producţii medii zilnice de aproximativ de 1.180 tone de produs finit pe zi;

* Faza 6 – atingerea unei producţii de 5.000.000 de bere pe an, ceea ce corespunde unei producţii medii zilnice de de aproximativ 1.439 de tone de produs finit pe zi. 

Compania nu va muta unitatea de pe actualul amplasament şi nici nu va extinde suprafaţa ocupată de aceasta, astfel că pentru amenajarea liniilor de producţie mai multe clădiri din incinta fabricii de bere vor fi dezafectate. Fabrica deţine o suprafaţă de teren de 47.373 metri pătraţi, din care suprafaţa construită este de 20.294 metri pătraţi, procentul de ocupare a terenului (POT) fiind de 42,84 %. După realizarea investiţiei propuse, bilanţul teritorial va fi modificat în sensul că suprafaţa construită va fi de 27.800 metri pătraţi, iar POT va ajunge la de 58,68 %.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.