Site icon

Centrul de afaceri din Bartolomeu Nord a primit finanţarea!

incubator
Schita Centrului de Afaceri, Transfer Tehnologic şi Incubator de Afaceri (CATTIA) din Bartolomeu Nord
Centrul de Cercetări al Universităţii Transilvania din Braşov va fi „completat” în curând cu un centru de afaceri ce se va construi în această zonă.  Proiectul „Dezvoltare zona economică Braşov Nord – Centru de Afaceri, transfer tehnologic şi incubator de afaceri”, are o valoare totală de 70,89 milioane lei, din care 25,59 milioane lei reprezintă finanţarea nerambursabilă solicitată, iar diferenţa dintre cele două sume este contribuţia asigurată de către Primăria Braşov, în calitate de beneficiar al proiectului.

Investiţia este finanţată prin Programul Operaţional  Regional – Polul  de Creştere Braşov, beneficiar fiind Primăria Braşov. Contractul de finanţare a fost semnat în 25 aprilie 2013, iar lucrările la acest obiectiv trebuie finalizate în 20 de luni. Complexul se va întinde pe o suprafaţă de 181.500 de metri pătraţi, pe care se va construi o clădire, pe o suprafaţă desfăşurată de 18.000 de metri pătraţi, pe restul terenului urmând a fi realizate amenajările exterioare. 

Funcţiunile centrului

Parc tematic
Exit mobile version