Ramai la curent!

Investitii

Autobuz electric, pe străzile Brașovului

Publicat

in

BYD ebus 3 usi

După Timișoara, Brașovul este al doilea oraș din România unde va fi testat autobuzul electric chinezesc BYD – K 9. Probele vor avea loc anul viitor, în cea mai grea perioadă a anului din punct de vedere al condițiilor meteo, respectiv între 1 februarie și 1 martie, astfel încât, susțin reprezentanții municipalității brașovene, să se obțină date relevante despre vehicul. De altfel, în ciclul bugetar euroepan 2014-2020, autoritățile locale intenționează să cumpere autobuze electrice, care să circule atât pe străzile Brașovului, cât și pe cele din localitățile din zona metropolitană.

Mult mai scump decât un vehicul clasic

Reprezentanții companiei CEFIN care distribuie vehiculul nu au dorit să spună cât costă, însă au lăsat de înțeles că prețul se apropie de 500.000 de euro. Un autobuz BMC, din uttimul lot cumpărat de municipalitatea brașoveană  a costat 200.000 de euro, iar un troleibuz costă aproape 400.000 de euro. Reprezentanții firmei distribuitoare, susțin că un astfel de autobuz asigură, în 10 ani, o economiei de 330.000 de euro, reprezentând costul de întreținere, pentru că moroarele electrice sunt mult mai ușor de întreținut, dar și din sumele mai mici ce vor fi plătite pentru energia electrică, mult mai ieftină decât motorina.

Specificații tehnice:

  • Dimenisuni (L/l/h):12.000mm/2.550mm/3.360mm;
  • Număr locuri: până la 72 pasageri, dintre care 31 pe scaune;
  • Masă maximă autorizată: 18.000 Kg
  • Consum: mai putin de 100kWh;
  • Accelerație: 0–50 km/h în 20s;
  • Viteza maximă: 70 km/h;
  • Încărcare: 8 ore (timp normal), 4 ore (încărcare rapidă);
  • Autonomie: peste 250 km cu o singură încărcare, în condiții de

trafic urban și de utilizare la maxim, atât a tracțiunii, cât și a instalațiilor de climatizare;

  • Baterie este realizată pe bază de fier fosfat, fără electrolit toxic sau metale grele. Acumulatorul este proiectat pentru 3.500 de cicluri de încărcări și este realizat din celule ce pot fi schimbate individual;
  • Construcția este monococă, cu trei uși. Caroseria este din aluminiu. Podeaua este 100% coborâtă. Autobuzul este prevăzut cu rampe speciale speciale pentru accesul scaunului cu rotile. În salonul pentru pasageri nu există trepte;

Interior-1

  • Are patru motoare, câte unul pentru fiecare roată, discuri de frână pe patru roți, ABS și ASR. Frâna este cu regenerare.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare din Fondul pentru modernizare. Banii vor fi folosiți pentru amenajarea unui parc fotovoltaic cu baterie de stocare

Publicat

in

 Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare acordată în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte dedicat sprijinirii investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei. Programul este derulat prin Fondul pentru modernizare (FM), administrat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organism delegat pentru gestionarea fondurilor alocate României.

Proiectul depus de Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav prevede construirea unui parc fotovoltaic și baterie de stocare pentru autoconsum și va beneficia de un ajutor de stat în valoare de 21.138.433 lei, reprezentând cel mai mare nivel de finanțare acordat în cadrul  acestui apel de proiecte. Prin realizarea acestui parc fotovoltaic, aeroportul va reduce semnificativ costurile cu energia electrică și va fi afectat mai puțin de fluctuația de prețuri la energie.

De altfel, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declarat:

„Acest proiect consolidează componenta de sustenabilitate și eficiență energetică a infrastructurii aeroportuare și demonstrează capacitatea noastră de a valorifica oportunitățile de finanțare europeană în beneficiul comunității”.

La rândul său, directorul general al aeroportului, Daniel Ștefan Micu, a declarat:

Faptul că am obținut cea mai mare finanțare în cadrul acestui apel confirmă munca noastră, viziunea pe termen lung și încrederea de care ne bucurăm în dezvoltarea unui aeroport modern și sustenabil. Această reușită aparține tuturor celor implicați – colegilor din aeroport, partenerilor instituționali și Consiliului Județean Brașov, care ne-a sprijinit în fiecare etapă”.

Citește mai departe

Investitii

Autostrada Făgăraș – Brașov a obținut acordul de mediu. Investiția este estimată la 7,7 miliarde de lei

Publicat

in

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a obținut acordul de mediu pentru proiectul Autostrăzii Brașov – Făgăraș. Cererea pentru obținerea acestui document a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în luna decembrie a anului 2022, iar acordul a fost eliberat după ce au fost incluse în documentația tehnică toate măsurile de protecția mediului cerute de legislație.

Conform proiectului, autostrada Brașov – Făgăraș va intersecta două arii protejate și va trece prin apropierea altor 10.

Ecoduct și panouri anticoliziune pentru protecția animalelor

Astfel, printre altele, pe traseul autostrăzii, cu o lungime de aproximativ 50 de kilometri va fi realizat un ecoduct în zona Perșani, astfel încât șoseaua să nu fragmenteze habitatul animalelor. De asemenea, pe mai multe porțiuni vor fi amplasate panouri fonoabsorbante (pentru a limita zgomotul) dar și panouri anticoliziune, al căror rol va fi evitarea accidentării animalelor.

De asemenea, proiectanții autostrăzii au acordat o atenție deosebită zonei de luncă dintre Mândra și Șercaia, unde există risc de inundații.

Trei noduri rutiere

Autostrada Brașov – Făgăraș va avea lungimea de 49,3 km și va trece pe teritoriul administrativ al localităților Codlea (unde se va intersecta cu autorstrăzile Brașov – Bacău și Brașov – Ploiești), Dumbrăvița, Șinca, Șercaia și Mândra, unde se va uni cu sectorul de autostradă Sibiu – Făgăraș.   Pe traseul autostrăzii Brașov – Făgăraș se vor amenaja trei noduri rutiere (Codlea Sud, Codlea Nord și Șercaia); 49 poduri, pasaje și viaducte; un spațiu de servicii tip S3; o parcare de scurtă durată; un centru de întreținere și coordonare; două tuneluri de tip cut and cover și o structură tip polată.

Valoarea proiectului este estimată la 7,7 miliarde de lei, iar finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri europene.

Citește mai departe

Investitii

Birocrația AFM, test de răbdare pentru autoritățile locale. Primăria Victoria a avut nevoie de doi ani pentru a obține o finanțare

Publicat

in

Obținerea unei finanțări nerambursabile este departe de a fi o procedură simplă și de scurtă durată, iar una dintre instituțiile care finanțează diferite proiecte, Administrația Fondului de Mediu (AFM) este un exemplu elocvent în ceea ce privește birocrația stufoasă și enervantă.

Astfel, pentru a obține o finanțare de la AFM pentru reabilitarea și extinderea canalizarării orașului, Primăria Victoria a avut nevoie de doi ani.

„După doi ani de muncă, documentații, clarificări și multă răbdare, am semnat, în sfârșit, contractul de finanțare pentru proiectul de reabilitare și extindere a rețelei de canalizare a orașului Victoria. Prin Administrația Fondului pentru Mediu am obținut o finanțare de 20 de milioane de lei pentru aproximativ 11 kilometri de rețea de canalizare”, a declarat primarul orașului Victoria, Camelia Bertea.

Ea a precizat că orașul Victoria are în total aproximativ 22 de kilometri de rețea de canalizare, iar proiectul amintit  acoperă jumătate din necesarul orașului.

Primăria așteaptă noile apeluri de proiecte

„Ne pregătim deja pentru următoarele sesiuni de finanțare, astfel încât să depunem și proiectul pentru diferența de aproximativ 11 kilometri rămași, cu obiectivul clar ca întregul oraș să beneficieze de o infrastructură modernă și conformă cu standardele actuale”, a precizat Camelia Bertea.

Pentru modernizarea sistemului de canalizare a orașului, Primăria Victoria are în derulare un proiect ce vizează realizarea unei stații moderne de epurare, o investiție de aproximativ 3 milioane de euro.

Citește mai departe

Trending