„România este o țară magică, în care ai parte de coincidențe fericite. Am avut multe experiențe plăcute în această țară și de aceea o iubesc atât de mult”. O spune un irlandez, Peter Hurley, care și-a lansat ieri, la Brașov cartea „Drumul Crucilor”. Nu este un scriitor oarecare ci un irlandez care, timp de 15 ani, a condus o agenție de publicitate de succes în România, apoi, timp de cinci ani a promovat tradițiile românești, iar anul trecut a mers pe jos de la Săpânța la București, adică 650 de kilometri parcurși în 26 de zile, rezultatul acestei călătorii fiind cartea amintită.
* De la promovarea consumului, la testarea valorilor
Peter Hurley s-a stabilit în România în 1994, când împreună cu alți irlandezi și un român a lucrat în cercetarea de piață și publicitate, compania devenind, spune el, unul dintre cei mai importanți actori în acest domeniu. „Aveam cea mai mare agenție independentă de publicitate din România. La începutul anului 2009 mi-am dat seama că sunt dezamăgit de lumea noastră, care consumă, iar eu eram angrenat în acest mecanism. Mă săturasem «să promovez speranța într-o sticlă de bere»”, a afirmat irlandezul. De atunci, a povestit el, a început să promoveze tradițiile românești, iar la un moment dat a ajuns la concluzia „că e nevoie de o demonstrație care să nu coste nimic. Așa mi-a venit ideea călătoriei. Am plecat fără nici un ban și hotărât să nu cumpăr ceva de la magazin, să nu mănânc la restaurante și să nu mă cazez la vreun hotel, ci să apelez la oamenii care îi întâlnesc pe drum. Am vrut să testez valorile și am descoperit că ele există”.
A traversat 10 județe, inclusiv Brașovul, trecând prin Augustin, Ormeniș, Apața, Măieruș, Rotbav, Hăghig, Feldioara, Ghimbav, Cristian, Săcele, Babarunca.
* O oportunitate pentru România
„România este o verigă între trecut și viitor. Aici, civilizația rurală străveche este vie. În Vestul Europei, noi ne chinuim să reînviem tradițiile și o facem bine, dar lipsește autenticitatea. Nicăieri în Europa, în afara României, nu mai poți afla de ce le cântă ciobanii oilor: pentru a le ține aproape și pentru a produce mai mult lapte”, a spus scriitorul. Un alt punct forte al României sunt Carpații unde, a continuat el, „trăiesc cinci milioane de oameni care îți produc hrana fără a avea nevoie de benzină. În viziunea mea, dacă o țară mai are așa ceva, trebuie promovată, iar autoritățile trebuie să valorifice acest potențial”.
Pentru a avea succes în afaceri, a continuat el, „ori produci cele mai ieftine produse, ori ești diferit. Nu puteți produce mărfuri mai ieftine decât cele chinezești, deci, pentru a avea succes, trebuie să fiți diferiți. Irlanda a reînviat tradițiile, iar acum atrage numeroși turiști. România are potențial și își poate valorifica potențialul natural, tradițiile și cultura, astfel încât să se dezvolte din punct de vedere turistic”.
* „Ce mă deranjează?”
Hurley a declarat că nu înțelege cum un președinte al României poate merge la un festival la Prislop, „unde totul e play-back”. Un alt lucru pe care nu îi place irlandezului este lipsa dialogului dintre politicieni și academicieni: „Am participat recent la o conferință pe tema dezvoltării turismului montan, unde s-au expus idei extraordinare. Din păcate, în România, academicienii propun, dar nu sunt ascultați. Asta mă deranjează cel mai mult în România”.
* Cum și-a cheltuit ultimii bani?
A organizat un festival la Săpânța, care l-a costat 150.000 de euro. Printre altele, a povestit el, „am chemat șapte instrumentiști, foarte buni în improvizația muzicală, din Iran, Liban, Turcia, Armenia, Republica Moldova, România și Irlanda. Timp de șapte zile i-am dus în șapte sate unde au avut ocazia să cunoască folclorul românesc. În ultima zi i-am invitat pe scena festivalului de la Săpânța, pentru a prezenta ce au învățat. Efectul a fost extraordinar: 800 de oameni pe un câmp, care săreau de bucurie în timp ce îi ascultau”.