Investiții de aproape 38 milioane de lei, în modernizarea rețelei de apă din Predeal. Investiția este realizată de operatorul de apă Raja Constanța

Operatorul de apă şi canalizare din oraşul Predeal, SC Raja SA Constanţa investeşte 37,299 milioane lei în reabilitarea sursei de apă şi a staţiei de tratare a apei de pe Valea Azugii, dar și a altor amenajări necesare alimentării orașului. Firma a lansat licitația pentru contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor. Acest contract vizează, pe lângă cele două obiective, şi reabilitarea şi extinderea staţiei de tratare, reabilitarea rezervoarelor de înmagazinare a apei Susai, Cioplea, Nedioglu, Geizer şi Mihai Viteazu şi gospodăria de apă Joiţa. Ofertele pot fi înregistrate până la data de 6 aprilie 2022. Câştigătorul va fi desemnat în urma unei evaluări complexe, în care 30% va consta componenta tehnică ce constă în demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, cu evidenţierea resurselor umane şi a activităţilor, 10% componenta tehnică ce constă în costul operaţional maxim garantat, iar 60% preţul efectiv al ofertei. Odată atribuit, contractul va avea o valabilitate de 900 de zile, timp în care se vor proiecta şi se vor executa lucrările la reţelele de apă din Predeal.
Pentru acest proiect, operatorul de apă din Predeal beneficiază de o finanţare contractată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

Staţiunea Predeal este singura localitate din judeţul Braşov deservită de operatorul RAJA din Constanţa. Cele mai multe unităţi administrativ-teritoriale din judeţ sunt deservite de Compania Apa Braşov, iar o altă parte, din zona Făgăraşului, de către Apa Sibiu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.