Aproape 20 de brașoveni au mers sâmbătă seara în Piața Sfatului pentru a sărbători „Ora Pământului”. Tinerii Centrului de Voluntariat Brașov au organizat un marș pe traseul Modarom – Strada Republicii – Piața Sfatului, unde, în jurul fântânii arteziene, au fost așezate candele pictate manual.
La „Ora Pământului” de la Brașov participat și noul prefect al Brașovului, Ciprian Băncilă, dar și noul șef al Agenției Pentru Protecția Mediului Brașov, Sorin Hornoiu. De altfel, fostul coordonator al Centrului pentru Voluntariat, Laura Istrate a declarat că este pentru prima oară, din 2009, de când este implicată în organizarea evenimentului când prefectul județului participă la această acțiune.
Ciprian Băncilă a declarat că „am ținut să fiu alături de voluntarii vare marchează Ora Pământului. E un gest simplu pe care trebuie să îl facă fiecare om al planetei. Nu am venit aici doar ca reprezentant al Guvernului în teritoriu ci și ca persoană fizică. Schimbările climatice nu mai sunt doar o pură teorie ci vedem fenomene meteorologie atipice și vede de la mic la mare trebuie să acționăm în consecință. Despre faptul că doar aproape 20 de brașoveni au mers în Piața Sfatului în „Ora pământului”, prefectul a spus că „puțini, mulți, e un gest”.
Profitând de prezența prefectului în Piața Sfatului, puținii brașoveni care au participat la „Ora Pământului” i-au spus prefectului probleme, în cadru unei „audiențe ad-hoc”, sesizările fiind legate, în principal, de probleme ce țin de protecția mediului. De exemplu, unul dintre brașoveni a sesizat că se ard haine uzate în zona străzii Carierei, iar prefectul i-a răspuns că această problemă trebuie sesizată Gărzii Naționale de Mediu. Altul a spus că într-un cartier brașovean sunt câteva gospodării în care locuințele sunt încălzite și ajutorul PET-urilor, iar în această situație prefectul i-a recomandat reclamantului să se adreseze Poliției Locale sau Jandarmeriei, care pot interveni pe o proprietate privată.