Site icon

Ce proiecte ar putea beneficia de finanțare de la bugetul local

Municipalitatea brașoveană a pus la bătaie, pentru acest an, suma de un milion pentru finanțarea unor evenimente culturale prin Ghidul de finanțare. La începutul acestui an a lansată și prima sesiune de proiecte și au fost depuse 44 de dosare, dintre care doar 10 au fost admise spre finanțare, iar la bugetul local au rămas peste 385.000 de lei. În aceste condiții, la începutul lunii aprilie a fost lansată o nouă sesiune de depunere a proiectelor, termenul limită de depunere a dosarelor fiind 10 mai. Au fost depuse 17 dosare, dintre care 12 în ultima zi.

Până în 17 mai,  toate cele 17 dosare vor fi analizate din punct de vedere administrativ, dar se va verifica și data propusă pentru desfășurarea evenimentului. Ulterior fiecare dintre dosare va fi evaluat și se vor acorda punctajele stabilite prin ghidul de finanțare.

Reprezentanții municipalității brașovene au afirmat că data până la care ar trebui anunțați câștigătorii este 21 iunie, însă, dacă există evenimente a căror perioadă de desfășoare este anterioară celei stabilite pentru finalizarea evaluării, procedura va fi grăbită, astfel încât, dacă este cazul, acestea să beneficieze de finanțare.

Pe lista proiectelor se regăsesc și unele care, în prima sesiune, nu au obținut „notă de trecere”.

Lista celor 17 proiecte:

  1. Asociaţia Kids Music Production, Rîşnov cu proiectul „Festivalul naţional de muzică pop pentru copii şi adolescenţi JUNIOR MUSIC FEST Ediţia II-a Braşov 26 -27august 2016”;
  2. Asociaţia Culturală „Fanzin” Braşov cu proiectul „Braşov Jazz&Blues Festival, ediţia a IV-a, 24-26 noiembrie 2016”;
  3. Asociaţia ESTENEST cu proiectul “Festival Anim’est Braşov, ediţia a III-a”;
  4. Asociaţia Centrul de Copii şi Tineret „Sfântul Sebastian”Braşov cu proiectul „Festivalul Internaţional de Muzică Bizantină Anton Pann, ediţia a II-a”;
  5. Asociaţia Culturală Kronstadt Sinaia şi Buşteni Academica cu proiectul „KSB Academica 2016 –Academia de Vară Kronstadt, Masterclass de oboi, clarinet şi fagot, mini –festival de muzică de cameră şi ansambluri orchestrale de suflători ”;
  6. Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov cu proiectul „Istoria la persoana întâi”;
  7. Erasmus House& Co SRL, Ploieşti cu proiectul „Bean Bag Festival – Poiana Braşov” ;
  8. Asociaţia Culturală Metropolis, Bucureşti cu proiectul Caravana Metropolis /Cinema în aer liber;
  9. Fundaţia Transilvania Expres cu proiectul „Zoom Braşov”;
  10. Asociaţia Forums cu proiectul „ALTFEL DE VACANŢĂ”;
  11. Asociaţia Rotaract Kronstadt cu proiectul „Tabără Muzicală Cantus Mundi”;
  12. Fundaţia Transilvania Expres cu proiectul „Pictor din Braşov, DINU VASIU”;
  13. Centrul Cultural Reduta Braşov cu proiectul „Festivalul Internaţional de Folclor Garofiţa Pietrei Craiului”;
  14. Fundaţia EUTERPE cu proiectul „Marile Serate Muzicale”;
  15. Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor cu proiectul „Natură şi Cultură în Braşov”;
  16. Asociaţia Consultativă a Tinerilor din Judeţul Braşov/Brassó Megyei Ifusági Egyeztető Tanács(BIT) cu proiectul „Spectacol de teatru: Silvia (Csárdáskirálynő)”;
  17. Asociaţia pentru Diaspora Maghiară din Transilvania cu proiectul „Zilele Culturale Maghiare din Braşov – ediţia VI – 2016”.
Exit mobile version