BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › ALEGERI PARLAMENTARE 2016. PNL vs PSD. Mara Mareș ...

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. PNL vs PSD. Mara Mareș și Gabriel Andronache contra lui Mihai Popa și Viorel Chiriac 

B
De BvM
22 OCTOMBRIE 2016
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
ALEGERI PARLAMENTARE 2016. PNL vs PSD. Mara Mareș și Gabriel Andronache contra lui Mihai Popa și Viorel Chiriac 
Liberalii și social-democrații brașoveni și-au definitivat listele pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, urmând că în cazul ambelor partide propunerile să fie validate de conducerile centrale. În ambele tabere au apărut nemulțumiri, după ce, în urma evaluării dosarelor de candidatură, unii pretendenți cu greutate s-au trezit pe poziții inferioare. Cel puțin acum, într-o competiție PSD – PNL, social-democrații au avantajul notorietății, pe primele locuri fiind propulsați politicienii care sunt „pe val”, listele fiind deschise de candidați activi pe plan local, respectiv Marius Dunca (pentru Senat) și Mihai Popa (pentru Camera Deputaților). În schimb, liberalii deschid listele cu două persoane, despre care surse din PNL Brașov spun că au fost „impuse” de București: Daniel Zamfir (pentru Senat) și Mara Mareș (pentru Camera Deputaților). Ce deputați de Brașov ar putea avea cele două partide Conform scenariului optimist, social-democrații brașoveni mizează pe patru deputați, iar conform listelor, aceștia ar putea fi Mihai Popa, Viorel Chiriac, Roxana Mînzatu și Ariana Bucur. În schimb, un loc eligibil nu a prins fostul prefect al Brașovului, Mihai Mohaci, căruia i s-a oferit doar poziția a 9-a, după Radu Badiță. Tot patru mandate în Camera Deputaților speră să obțină și PNL Brașov, iar conform listelor, aceștia ar putea fi Mara Mareș (fiica consilierului județean Ioan Mareș), Gabriel Andronache, Carmen Ferghete-Țop și Marius Neculoiu. „Arhitectura” listei i-a nemulțumit pe mulți dintre liberalii care și-au manifestat intenția de a candida. Practic, au fost lăsați pe poziții neeligibile actualii deputați Gheorghe Ialomițianu și Maria Grecea, precum și fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, Mariana Câju, aceasta fiind „sacrificată” și locale, când a fost trecută pe o poziție inferioară pe lista PNL pentru forul deliberativ județean. De altfel, cei trei liberali s-au și retras din cursa pentru alegerile parlamentare. Luptă mai echilibrată pentru Senat Pentru Senatul României, lista PSD Brașov este deschisă de actualul președinte al organizației județene a partidului, Mihai Dunca, care, aproape sigur va obține un fotoliu de parlamentar. De asemenea, după redistribuirea voturilor, social-democrații brașoveni speră că vor prinde și un al doilea mandat, care ar putea fi ocupat de medicul Florin Orțan. Pe lista au mai fost trecuți Marian Rasaliu, Adela Diaconu și actualul senator Marius Coste. Și liberalii brașoveni speră că vor obține două locuri în Senatul României, iar dacă estimarea este corectă, brașovenii ar putea fi reprezentați în camera superioară a Parlamentului de Daniel Zamfir (despre care surse din PNL Brașov susțin că a fost impus de București) și de Dragoș David. În schimb, actualul senator Nicolae Vlad Popa a prins doar a patra poziție pe lista, după fostul primar al Făgărașului, Sorin Mănduc. La un moment dat, în cărți era și consilierul județean Mihail Veștea, dar acesta s-a retras, nemulțumit fiind de faptul că nu a prins primul loc pe listă.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Voia uniformă de polițist, dar a ajuns în arest! Candidat prins cu un „mini studio” de fraudă, la admiterea la Școala de Agenți de Poliție Câmpina
08 NOIEMBRIE 2026

Voia uniformă de polițist, dar a ajuns în arest! Candidat prins cu un „mini studio” de fraudă, la admiterea la Școala de Agenți de Poliție Câmpina

Râșnov: apelurile la 112 pentru urși au scăzut cu peste 90% după montarea gardului electric, spune primarul
07 NOIEMBRIE 2026

Râșnov: apelurile la 112 pentru urși au scăzut cu peste 90% după montarea gardului electric, spune primarul

Parcarea de tip „Park & Ride” din Bartolomeu, tot cu bariera lăsată. Un termen de deschidere nu a fost anunțat
07 NOIEMBRIE 2026

Parcarea de tip „Park & Ride” din Bartolomeu, tot cu bariera lăsată. Un termen de deschidere nu a fost anunțat