Site icon

Cetatea de la Feldioara e pregătită de recepție. Constructorii nu au rezistat tentației de a folosi și betonul, iar proiectanții nu au gândit ca niște geniști

După ce a fost în șantier aproximativ 4 ani, proiectul de restaurare a Cetății Feldioara, prima fortificație construită de teutoni în Țara Bârsei a ajuns la final.  De altfel, marți, 25 iulie este programată recepția finală a lucrărilor, la care va participa și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.  De altfel, pentru acest proiect, administrația județeană a asigurat sume consistente.

Cetatea arată acum ca nouă,  poate mult prea nouă: țiglă industrială, pereți perfect drepți.

Foto: Centrul de Informare Turistică Feldioara

Constructorii au spus anul trecut că în proiectul de restaurare s-a luat ca reper secolul al XVII-lea, perioadă în care a apărut „moda” tencuirii zidurilor de apărare. Totuși, restaurarea pare a fi depășit limita adevărului istoric, având în vedere că porțiuni din tururile de apărare au fost înălțate cu structuri de lemn expuse unui posibil atac, ceea ce este greu de înțeles că existau acum câteva sute de ani. Cetatea a fost o fortificație militară defensivă care trebuia să reziste unui posibil atac. Un perete de lemn orientat spre exterior sau în bătaia artileriei (fie ea și de secol XVII) sau a altor dispozitive incendiare ar fi însemnat sinucidere curată. Practic, cei care au gândit proiectul de restaurare nu au gândit ca niște „geniști”.  

Și betonul…

Proiectul de restaurare a presupus folosirea unor materiale tradiționale: piatră de Hoghiz, țiglă în solzi de Sighișoara, cărămida lucrată manual. Apoi, mortarul folosit la ziduri a fost adus din Austria.

Dar, cum zidurile erau destul de șubrede, unele porțiuni au fost consolidare cu brâuri de beton. Tot betonul a fost și ingredientul de bază folosit pentru amenajarea  platformei de belvedere.

 Ce e drept, acum betonul este ascuns sub tencuială, dar prezența acestuia scade „cota de piață” a Cetății Marienburg, cum i-au spus teutonii.

Cetatea de la Feldioara a fost construită de Cavalerii Teutoni, care au stat în Țara Bârsei în perioada 1211 – 1242. Denumirea inițială a fortificației a fost Marienburg, iar cetatea a fost „capitala” regiunii.

 

Exit mobile version