Ramai la curent!

Cotidian

Aeroportul blestemat. Pentru o semnătură, proiectul Aeroportului Brașov a fost întârziat încă o dată

Publicat

in

Mai în glumă, mai în serios, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, spunea că va apela la un preot, care să „facă o slujbă pentru aeroport”. E posibil să fie nevoie de intervenția Celui de Sus, din moment ce în proiectul aeroportului pare a-și fi băgat necuratul coada. Au fost îngropate capsule ale timpului, s-a inaugurat de mai multe ori șantierul. Terenul a fost îngrădit, gardul a dispărut, apoi refăcut. A fost construită pista, după care terenul s-a întors la statul român, apoi a fost recuperat prin „Legea aeroportului”. S-a făcut și refăcut studiul de fezabilitate. s-au votat și revotat indicatorii economici…

Acum, proiectul este în faza de realizare a documentației tehnice. Contractul privind proiectarea suprafețelor de mișcare a fost semnat în 26 mai, iar în 29 a fost emisă comanda de începere a realizării documentației care, conform contractului, ar fi trebuit să fie gata după 75 de zile, adică în 12 august. Dar, iar a apărut o „pisică neagră” care să taie calea: Primăria Ghimbav, care a eliberat cu întârziere certificatul de urbanism.

„Derularea contractului de proiectare a fost întreruptă, pentru că Primăria Ghimbav a eliberat certificatul de urbanism cu aproximativ două luni întârziere. Vorbim de un certificat de urbanism, nu de de autorizație de construire. Cu toate acestea, nu s-au respectat termenele legale privind eliberarea documentului, chiar dacă acesta era necesar unei investiții de interes regional. Am stabilit chiar și o întâlnire cu primarul Ghimbavului, Dorel Toma. Am mers opt persoane la Ghimbav, unde l-am găsit doar pe secretarul localității, nu și pe primar. A fost sunat, dar nici măcar nu a răspuns”, a declarat directorul general al Consiliului Județean Brașov, Mihai Pascu.

Contractul pentru proiectului tehnic  aferent căii de rulare alfa, platforma de îmbarcare-debarcare și extinderea rețelelor de canalizare și drenaj aferente pistei de decolare-aterizare a  fost semnat în 26 mai cu firma SC Search Corporation SRL, pentru de 398.609 lei, fără TVA. Termenul de finalizare a documentației a fost de 75 de zile, și conform graficului, în 15 zile calendaristice trebuia realizată documentația pentru certificatul de urbanism, în următoarele 15 zile ar fi trebuit să fie gata   obținerea avizelor, acordurilor. Alte 30 de zile au fost alocate pentru proiectul tehnic, caietele de sarcini și detaliile de execuție, iar în ultimele 15 zile trebuia să fie gata documentație tehnică în vederea obținerii autorizației de construire. Mihai Pascu a precizat ca acum este în derulare etapa a III-a, respectiv elaborarea proiectului tehnic.

Studiul de fundamentare, în faza de evaluare a ofertelor 

Tot pentru acest an a fost programată realizarea unui studiu de fundamentare, din care să rezulte formula optimă pentru finalizarea lucrărilor și operarea aeroportului. Licitația a fost lansată în 20 iunie 2017, iar 2 august a fost termenul de depunere a ofertelor. „Au fost depuse două oferte, care acum sunt în faza de evaluare”, a declarat Pascu. Valoarea estimată a contractului este de 336.134 lei, fără TVA, iar studiul trebuie finalizat în termen de 45 de zile de la data atribuirii contractului / emiterii ordinelor de începere a serviciilor sau lucrărilor.

 

Citește mai departe
4 Comentarii

4 comentarii

  1. Martin Vasile Emil

    18/08/2017 at 08:33

    Cu toata dorința de a avea un aeroport la Brasov si tot respectul pentru cei care au facut intr-adevăr ceva pentru ca acesta sa se realizeze, totul este doar o teorie, o veșnica si perpetua gargara si o mare vrăjeala ! Nu vom avea niciodata aeroport la Brasov ! Nici cu slujbe ortodoxe, nici cu slujbe catolice si nici macar cu slujbe musulmane ! Nu va mai lăsați amăgiti si manipulați. Este veșnica tema electorală pe care, din pacate, poporul inca o mai crede. Acest proiect ar dezavantaja Bucureștiul si alte cercuri si grupuri de interese si astfel el nu se face. Înțelegeți ? Nu se face si nu se va face NICIODATA ! Imi pare rau ca este asa, dar pentru faptul ca acest aeroport nu se face, Brașovul nu se va mai dezvolta asa cum ar trebui si asa cum ar putea s-o faca, indiferent cine va veni in anii următori la consiliul județean sau la primărie.

  2. Popa

    18/08/2017 at 12:43

    A 11-a oara scriu despre aeroport la Brasov. Nu vom avea asa ceva in urmatorii 30-40 de ani!!

  3. Pingback: Clarificări de la Consiliul Județean Brașov: termenul de proiectare al suprafețelor de mișcare de la aeroport nu au fost depășite, ci comunicate greșit – Brasov Metropolitan

  4. Pingback: Clarificări de la Consiliul Județean Brașov: termenul de proiectare al suprafețelor de mișcare de la aeroport nu a fost depășit, ci doar comunicat greșit – Brasov Metropolitan

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

DN10, afectat din nou de ploile torențiale. O parte din drum s-a surpat, iar traficul a fost restricționat

O porțiune a DN 10, în localitatea Siriu, a fost afectată de o alunecare de teren provocată de ploile abundente din ultimele zile. Circulația se desfășoară pe o singură bandă, iar autoritățile pregătesc lucrări de consolidare și refacere a infrastructurii rutiere.

Publicat

in

O porțiune a drumului național DN 10, din orașul Siriu, județul Buzău, va intra în reparații de urgență, după ce terenul de sub carosabil a devenit instabil în urma ploilor abundente din ultima perioadă. Autoritățile au restricționat traficul pe drumul național și anunță intervenții de consolidare care ar putea începe chiar de săptămâna viitoare.

Problemele au apărut în apropierea sediului Primăriei Siriu, unde o parte a platformei rutiere s-a tasat și prezintă risc de surpare, a transmis DRDP Buzău. Astfel, autoritățile au introdus o nouă restricție pe acest drum național care leagă județele Brașov și Buzău, pe lângă cele din zona barajului, care nu mai sunt o noutate.

Trafic dirijat pe o singură bandă, în zona primăriei Siriu

Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău, noua alunecare de teren de e DN10 s-a produs la kilometrul 76+800 al DN 10, determinând restricționarea circulației pe o singură bandă de mers.

„În urma ploilor abundente din ultima perioadă, pe DN 10, în zona localităţii Siriu, la km 76+800 s-a produs o alunecare de teren ce a dus la restricţionarea traficului pe o sigură bandă de circulaţie dirijată prin semafoare. În acest sens, a fost efectuat un proces verbal de calamitate împreună cu reprezentanţii Prefecturii Buzău, ISU Buzău, Primăria Siriu şi SDN Buzău, în care au fost stabilite măsurile de remediere şi evaluarea a pagubelor”, au transmis reprezentanții DRDP Buzău.

Instituția a precizat că a fost realizată și o expertiză tehnică pentru identificarea cauzelor care au dus la degradarea infrastructurii.

„Preconizăm că până la începutul săptămânii viitoare să avem toate aprobările şi să începem refacerea sectorului de drum afectat”, a mai informat DRDP Buzău.

Apa infiltrată a afectat structura drumului

Concluziile preliminare ale specialiștilor indică faptul că infiltrarea continuă a apei în straturile de teren aflate sub carosabil a redus rezistența solului și a provocat instabilitatea structurii rutiere.

„Această problemă evoluează dinspre partea carosabilă, spre albia râului, fiind provocată de infiltrările constante de apă în straturile de pământ de sub asfalt. Apa a slăbit rezistenţa solului, punând în pericol stabilitatea întregii platforme rutiere pe porţiunea respectivă”, au explicat reprezentanții DRDP Buzău.

Din cauza caracterului evolutiv al degradărilor, situația a fost încadrată oficial drept calamitate, ceea ce permite accelerarea procedurilor administrative necesare pentru intervenție. Astfel, certificatul de urbanism și autorizația de construire vor fi emise în regim de urgență, pentru ca lucrările să poată începe cât mai rapid.

Traficul pe DN10 a fost restricționat.

Citește mai departe

Cotidian

Dialog cu campionii. Tinerii din Brașov pot discuta direct cu Elisabeta Lipă, Nicu Dascălu, Laurențiu Toma și Liviu Dumitru, la Casa de Cultură a Studenților

Casa de Cultură a Studenților Brașov și Asociația „Brașovul Altfel” organizează pe 11 iunie evenimentul „Networking pentru viitor”, o întâlnire în care tinerii vor putea discuta direct cu personalități ale sportului românesc, într-un format interactiv și dinamic.

Publicat

in

Tinerii din Brașov sunt invitați miercuri, 11 iunie 2026, la o întâlnire dedicată dialogului direct cu personalități ale sportului românesc. Evenimentul „Networking pentru viitor”, organizat de Casa de Cultură a Studenților Brașov și Asociația „Brașovul Altfel”, va începe la ora 18:40, în sala mare a instituției de pe strada Memorandului și îi are ca invitați pe Elisabeta Lipă, nicu Dascălu, laurențiu Toma și Liviu Dumitru.

Promisiunea organizatorilor: Un format alert, fără prezentări obositoare

Organizatorii propun un format diferit de cel al conferințelor clasice, punând accent pe interacțiunea directă dintre invitați și participanți. Evenimentul a fost conceput pornind de la sugestiile și așteptările exprimate de tinerii brașoveni, care și-au dorit mai puține discursuri și mai multe oportunități de a adresa întrebări și de a primi răspunsuri concrete de la persoane cu experiență.

Spre deosebire de întâlnirile tradiționale, organizatorii au eliminat prezentările ample și discursurile formale. Astfel, participanții vor avea posibilitatea să intre direct în dialog cu invitații încă din primele minute ale evenimentului. Pentru a menține ritmul alert al discuțiilor, fiecare speaker va avea la dispoziție cel mult două minute pentru a răspunde întrebărilor venite din sală.

În partea a doua a serii, tinerii vor putea continua conversațiile într-un cadru mai relaxat, prin sesiuni de networking față în față cu invitații.

Premii pentru cei mai activi participanți

Organizatorii au pregătit și o tombolă cu premii, la care vor participa cei care adresează întrebări în timpul evenimentului. Pentru fiecare intervenție, participanții vor primi un bilet de tombolă, crescându-și astfel șansele de câștig.

Intrarea și participarea sunt gratuite.

Programul serii la „Networking pentru viitor”

  • 18:40 – 19:00 – Networking și primirea invitaților.
  • 19:00 – 19:05 – Prezentarea speakerilor.
  • 19:05 – 20:30Sesiune extinsă de întrebări și răspunsuri (tinerii dialoghează cu campionii).
  • 20:30 – 21:00 – Networking direct și liber între speakeri și tineri.

Citește mai departe

Cotidian

În plin sezon turistic, zidul pictat din Piața Sfântul Ioan este mascat de un container roșu. Amenajarea este o „rezidență antreprenorială”, promovată intens de Primăria Brașov

Publicat

in

Unul dintre punctele de atracție din Piața Sfântul Ioan din Brașov, zidul pictat al Mănăstirii Franciscane este parțial acoperit cu un container metalic, vopsit în culoarea roșie. Structura metalică, absolut banală și care aduce mai degrabă a container de șantier, este o „rezidență antreprenorială”, un proiect implementat de câteva  companii private, în parteneriat cu Primăria Brașov.

În primă fază,  la acest container va fi promovată o firmă care realizează broderii pe tricouri, apoi vor fi găzduiți antreprenori, spun organizatorii.

Poate o căsuță de la Târgul de Crăciun?

Aspectul acestui container roșu în această piațetă face notă discordantă cu zona istorică a orașului și, poate ar fi fost mult mai potrivită într-o zonă nouă a orașului, cum este, de exemplu, Coresi. Acolo locuiesc numeroase persoane care pot face parte din publicurile țintă pentru „antreprenoriatul creativ” sau pentru banca ce finanțează proiectul.

În Piața Sfântul Ioan este greu de crezut că se vor opri coloanele de turiști să afle tainele broderiei. În schimb, ei vor pleca acasa cu pozele cu chioșcul metalic și, cel mai probabil, nici nu vor ști despre ce este vorba în acest proiect de susținere a „antreprenoriatul creativ”.

Poate că mai util pentru proiect, dar și pentru imaginea orașului, ar fi fost ca în locul acelui container să fie amplasată o căsuță din lemn folosită și la Târgul de Crăciun. Așa, această structură metalică ne duce cu gândul, mai degrabă, la chioșcurile inestetice din urmă cu mulți ani, de unde puteai cumpăra de la țigări la alcool. Doar că acum chioșcul nu mai e gri-metal sau multicolor, ci doar roșu-burgundy.

Citește mai departe

Trending