Deși s-a investit din bani public pentru amenajarea unui cabinet stomatologic de urgență în la Spitalul Județean, brașovenii sunt obligați să își rezolve problemele acute tot în cabinetele private.
Cabinetul stomatologic de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, dotat cu echipamente moderne încă din 2014, nu a funcționat niciodată și nu funcționează nici acum. Dacă până nu demult, motivul era lipsa fianțării și a medicilor, acum, după ce spitalul a relocat UPU din cauza lucrărilor de modernizare, spațiul a fost micșorat, așa că nu s-a mai găsit loc și pentru acest cabinet.
„Momentan, cabinetul de urgenţe stomatologice nu este funcţional. Nu a mai existat spaţiu pentru amenajarea sa, iar de când am relocat UPU, spaţiul s-a micşorat considerabil. După reabilitare, luăm în calcul şi un cabinet special pentru urgenţe stomatologice“, a declarat, dr. Daniela Neculoiu, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţe Braşov, citată de MEDIAFAX.
Despre un cabinet stomatologic de urgență la Brașov la UPU se discută încă din 2010, când legea a impus existența unei astfel de facilități în fiecare județ.
Dar Brașovul nu are nici acum un cabinet public pentru urgențele stomatologice, deși Consiliul Județean Brașov a cumpărat echipamentele și l-a dotat încă din 2013 – 2014. Deși în 2014 acest cabinet era dotat și gata să își înceapă treaba, Ministerul Sănătății, în sarcina căruia cade finanțarea serviciilor de urgență, a refuzat de mai multe ori să răspunsă solicitărilor venite de la Brașov, de a bugeta cinci posturi de medici.
În ianuarie 2015, când CJ Brașov făcuse deja cinci astfel de solicitări către Ministerul Sănătății, suma necesară pentru funcționarea cabinetului era estimată la 16.500 de lei pe lună, pentru plata personalului medical care să asigure permanenţa, precum şi pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere.
Acum, când la Spitalul Județean se lucrează inclusiv în zona Unității de Primiri Urgențe, pentru reabilitare și modernizare, întreg cabinetul, cu dotările de ultimă oră (în 2014) sunt în conservare. Potrivit dr. Daniela Neculoiu, echipamentul aflat în conservare avalorează 61.000 de lei.