Connect with us

Cotidian

Explicația drumarilor și a constructorului: de ce se lucrează din loc în loc și din când în când pe DN 73, între Brașov și Cristian

Published

on

Începute în această vară, lucrările de modernizare a DN 73, pe segmentul din județul Brașov se vor termina… cândva. Deocamdată un termen nu poate fi estimat, având în vedere că din cei 36 de kilometri de drum din județul Brașov, doar pentru 24 de kilometri este emisă autorizația de construire, iar efectiv se lucrează pe aproximativ 6 kilometri.

Mai exact, potrivit directorului Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, Adriana Nicula, pe tronsonul Brașov – Cristian, unde se efectuează casete de lărgire, se lucrează pe segmente.

„Având vedere că este vorba de un drum care se modernizează sub trafic se deschide o casetă de maxim 500 de metri, o pauză de un kilometru, apoi iar o casetă. Nu se poate lucra în alt ritm și în alt mod”, a declarat reprezentanta DRDP.

Tot în această perioadă, reprezentantul constructorului, respectiv Asocierea AZVI SA – STRACO GRUP SRL – PIOMAR Development – Tractebel, Bogdan Mitache, a spus că se lucrează pe un kilometru din localitatea Bran și pe un kilometru la Tohan.

„Pentru casetele de lărgire, care se fac doar pe sectorul Brașov-Cristian, pentru stabilizarea straturilor de pietriș sau a cimentului, este nevoie de 7 zile în care nu se poate circula pe aceste porțiuni. Apoi se face teste de laborator, iar dacă acestea sunt pozitive, se trece la faza următoare. Pentru orice realizarea unei casete este nevoie de două – trei săptămâni”, a explicat Mitache.

El a dat asigurări că pe șantier sunt destule utilaje, poate prea multe: „De multe ori, utilajele stau”. 

Care este graficul de lucrări pentru 2017 și 2018

  • Sectorul Brașov – Cristian: până în iarnă, mai precis până în 15 sau 30 octombrie, în funcțiile de condițiile meteo, termină lucrările la toate casetele deschise sau cele deschise în perioada următoare și se toarnă un strat de asfalt de bază, urmând ca în anul 2018 să se finalizeze complet modernizarea
  • Anul acesta se va mai lucra în localitatea Cristian, dar și în Bran (cu excepția unui segment de un kilometru, în zona Castelului Bran, pe care se va lucra în primăvară)

Anul viitor se va moderniza sectorul Cristian – Râșnov, inclusiv în localitatea Râșnov.

Când vor fi gata lucrările

Potrivit directorului DRDP Brașov, conform contractului, lucrările ar fi trebuit să fie gata în 19 septembrie 2017, dar a precizat că se va mai acorda o „extensie”, dar nu a putut oferi o dată precisă, motivul fiind că graficul de lucrări va fi stabilit după ce se vor obține autorizațiile. De altfel, pe site-ul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) se arată că modernizarea DN 73 se va încheia în luna decembrie 2018.

De ce sunt autorizați numai 24 din 36 de kilometri

Contractul pentru proiectul de modernizare a DN 73 (Brașov – Pitești), cu o lungime de 103,25 km a fost semnat în anul 2011, proiectul, cu o valoare totală de 275,86 milioane de lei, primind o finanțare europeană prin Programul Operațional Sectorial Transporturi 2007-2013. Lucrările propriu zise au început în 19 mai 2014, fiind început sectorul din județul Argeș, și, inițial, ar fi trebuit să fie gata în 31 decembrie 2015, pentru ca proiectul să se încadreze în ciclul bugetar european 2007 – 2013. În urma revizuirii proiectului tehnic din anul 2015 în conformitate cu expertiza tehnică au apărut  lucrări suplimentare (consolidări, relocări de utilități, etc), astfel că a fost nevoie de noi exproprieri și autorizații sau avize, inclusiv de la administratorii siturilor Natura 2000, prin care trece artera. În acest moment, proiectul beneficiază de finanțare europeană prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014 – 2020.

De altfel, reprezentanta DRDP Brașov spune demersurile au întârziat din cauza acordului de mediu care, având în vedere că drumul trece și prin arii protejate, se eliberează după o perioadă destul de lungă, în care se analizează dosarul.

„Sunt trei sectoare de drum, unul de la limita cu județul Argeș până la intrarea în Fundata, în Moieciu este un sector spre ieșirea spre Brașov și mai este o porțiune de 500 de metri, chiar în Bran, spre Brașov, pentru care există acordul de mediu, având în vedere că acestea trec prin situri Natura 2000. Procedurile de obținere a acestor acorduri în ariile protejate sunt destul de dificile și de lungă durată. Sperăm ca anul viitor să putem preda și aceste sectoare de drum”, a explicat Adriana Nicula.

Memoriul de prezentare pentru proiectul de revizuire a proiectului tehnic a fost elaborat în luna iulie a acestui an, iar pe site-ul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, anunțul public privind depunerea solicitării de revizuire a deciziei etapei de încadrare de către CNAIR a fost postat în data de 11 august 2017.

 

Cotidian

Bătaie între două studente pe Colina Universității din Brașov. Incidentul, filmat de colegi, a ajuns în atenția poliției

Published

on

Foto: Mihaela Parghel/ Braşov Metropolitan

Un conflict izbucnit între două studente pe Colina Universității Transilvania din Brașov a atras atenția poliției, dar și a comunității online, după ce imaginile filmate de martori au început să circule pe internet. Incidentul a avut loc joi, 12 martie, în jurul orei 13.30.

Potrivit polițiștilor, cele două tinere, în vârstă de 20, respectiv 24 de ani, ar fi avut un schimb de replici în zona campusului universitar, care a degenerat rapid într-o confruntare fizică. La fața locului au fost trimiși polițiștii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar al Poliției Municipiului Brașov, după ce autoritățile au fost sesizate cu privire la conflict.

Ce a atras însă atenția este faptul că mai mulți colegi, deși au observat conflictul, nu au luat nicio măsură pentru a interveni între cele două studente, preferând, în schimb, să filmeze întreg incidentul.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că cele două s-au agresat reciproc, iar pentru a evalua situația au fost aplicate procedurile prevăzute de lege.

„Având în vedere cele constatate, în conformitate cu Legea 26/2024, au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, din care a reieșit faptul că nu există risc iminent de violență”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov pentru Educație Privată.

Deși nu a fost identificat un pericol imediat, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de lovirea și alte violențe. Ancheta este în desfășurare sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

La finalul cercetărilor, polițiștii urmează să stabilească ce măsuri legale vor fi luate în acest caz.

Studenții nu au intervenit, în schimb, au filmat conflictul

Între timp, reacțiile nu au întârziat să apară pe rețelele sociale, mai ales din partea studenților care au criticat nu doar comportamentul celor două tinere, ci și atitudinea colegilor care au asistat la scenă fără să intervină.

„Trist că niște «bărbați» au ales să stea, să râdă și să filmeze, în loc să intervină”, a scris un utilizator.

Cea mai dură reacție a venit din partea unui student care s-a declarat dezamăgit de atmosfera din mediul universitar: „Cică «universitate», de fapt o adunătură de copile și copii (…) care s-au gândit să se joace de-a școala și sunt mereu într-o competiție cu ceilalți din jur, nu cu ei înșiși (…) Ar trebui să se arate cu degetul astfel de situații ca să nu se mai simtă în largul lor să facă intriga asta”.

Continue Reading

Cotidian

ANALIZA BVM Bugetul de stat pe 2026: Județul Brașov, penultimul în topul alocărilor pentru echilibrarea bugetelor locale

Published

on

Guvernul României a aprobat joi seara Legea bugetului de stat pe anul 2026, astfel că actul normativ poate intra în Parlament, pentru votul final, care ar urma să fie dat la începutul săptămânii viitoare.


În actul normativ sunt prevăzute și sumele pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru acoperirea unor cheltuieli curente (cum sunt cele cu utilitățile sau dalariile) sau pentru finanțarea unor investiții ce nu pot fi acoperite din alte surse.

Astfel, din sumele defalcate din TVA, administrațiile locale din județul (inclusiv Consiliul Județean Brașov) nostru ar urma să primească pentru echilibrarea bugetelor locale suma totală de 34.932.000 lei. Din această sumă, 1.532.000 urmează să fie primită de Consiliul Județean Brașov, iar diferența de 33.400.000 va fi repartizată primăriilor comunelor, orașelor și municipiilor.

Doar Ilfovul este sub Brașov

Banii pentru echilibtarea bugetelor locale reprezintă o măsură de susținere a administrațiilor locale care se confruntă cu probleme financiare, iar conform logicii Guvernului, județul nostru nu are mare nevoie de un astfel de sprijin. Astfel, într-un top al alocărilor pentru echilibtarea bugetelor locale, județul nostru ocupă penultimul loc, după Ilfov, care are alocată suma totală de 11.913.000 lei.

La polul opus, cu cea mai mare alocare, este județul Suceava, cu 219.376.000 lei, cu precizarea că o parte din sumă, 30.085.000 lei, este cu destinație specială: finanţarea cheltuielilor determinate de achitarea obligațiilor de plată ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Suceava, aferente împrumutului extern contractat pentru realizarea Programului „Utilităţi şi mediu la standarde europene în judeţul Suceava”.

În total, pentru echilibrarea bugetelor locale, îm proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2026 este propusă suma totală de 3.842.712.000 lei.

Continue Reading

Cotidian

A doua încercare: Consiliul Județean Brașov a votat din nou preluarea Spitalului CFR. De acum totul stă în pixul Guvernului

Published

on

Aleșii județeni brașoveni s-au reunit joi într-o ședință de îndată pentru a vota, pentru a doua oară, transferarea Spitalului CFR de la Ministerul Transporturilor la Consiliul Județean Brașov. Pentru ca unitatea sanitară să fie preluată de administrația județeană brașoveană, va mai fi nevoie de aprobarea unei Hotărâri de Guvern. Unitatea sanitară va fi preluată cu tot cu dotări, iar obligația Consiliului Județean Brașov va fi să îi păstreze destinația medicală.

Aceasta este a doua hotărâre privind preluarea Spitalului CFR adoptată de Consiliul Județean Brașov, după cea din anul 2023.

Prima hotărâre de Consiliu Județean nu a putut fi pusă în aplicare

Demersurile oficiale pentru transferul Spitalului CFR către administrația județeană brașoveană a început în anul 2022, când Ministerul Transporturilor a anunțat predarea unităților sanitare pe care le administerază către autoritățile locale sau către instituțiile de învățământ unuversitar. În anul 2023, Consiliul Județean a aprobat o hotărâre privind preluarea spitalului, iar în același an Camera Deputaților a aprobat o lege în acest sens.

Transferul nu a putut fi realizat, pentru că spitalul din Brașov deținea și un spațiu medical în Târgu Mureș, acesta fiind solicitat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. În aceste condiții a fost nevoie ca Ministerul Transporturilor să reorganizeze Spitalul CFR Brașov și să reglementeze situația juridică a terenurilor.

Continue Reading

Trending