PRM Brașov se întoarce. Promite că va lupta cu balaurii care vor să dezintegreze România

După „epoca de aur” din anii 1990 Partidul România Mare, a intrat în semi-anonimat. Reprezentanții PRM  mai apar în public din când în când,  de regulă în preajma alegerilor, anunță că vor să obțină mandate în Parlamentul României, în consiliile locale sau județene, trec alegerile, partidul apare la „și altele”, după care se lasă liniștea.  

Tot cu ocazia unor alegeri, mai exact a localelor din 2020, PRM Brașov a organizat joi o conferință de presă. A fost anunțat candidatul pentru funcția de primar al comunei Bod, Claudiu Cernat (fiul fostului primar Paul Cernat), iar președintele filialei județene, Vasea Carchelan, a „creionat” (un cuvânt drag vorbitorului) câteva planuri și idei politice. 

Ia PRU Brașov de unde nu-i

Președintele PRM Brașov a anunțat că la nivelul conducerii centrale s-a stabilit că partidele naționaliste din România (adică PRM, PRU și Partidul Noua Dreaptă) trebuie să se alieze. În județul Brașov, cu „Noua Dreaptă” a fost simplu: alianța a fost stabilită și a primit un spațiu al PRM de pe strada Michael Weiss. Cât despre PRU, Carchelan a spus că „după ce Mihai Sturzu și Ione Goidescu au plecat, partidul a rămas fără lideri și nu mai știm cu cine să luăm legătura”.

De altfel, el a spus că în această perioadă „avem necazuri și tendințe care creionează războiul psihologic care este mult mai grav și mai puternic, la nivel de a cuceri o țară sau un popor, de a-i distruge identitatea”, iar pentru a apăra România, el a anunțat că partidele naționaliste din țara noastră au „făcut un nucleu care să combată derapajele de la viața publică socială”. Pentru a întări ideea că suntem în plin război psihologic, Carchelan a reamintit și de predicțiile lui Corneliu Vadim Tudor: „Încă de acum  15 ani a prezentat, punct cu punct, planul de dezintegrare a României”. Ba mai mult, în discursul lui Carchelan și-a făcut loc și Soros, care, bineînțeles, îi finanțează pe cei care vor să dezintegreze România.

Ce-și dorește PRM pentru mass-media

În ceea ce privește „programul politic”, Vasea Carchelan a vorbit, printre altele, despre Constituție, război psihologic și mass-media.

„Denigrarea poporului de către mass-media ar trebui să fie o infracțiune prevăzută în Codul penal. Trebuie interziși cei care, voit, fac emisiuni în care se arată prostia, cum este cazul celor în care se râde de un om care e întrebat pe ce planetă e și nu știe să răspundă”, a anunțat liderul PRM Brașov.

Astfel de emisiuni, susține el, fac parte din „războiul psihologic împotriva României”. 

„Vom face presiuni ca în Constituție să se prevadă clar că familia se compune din soț și soție”, a spus Carchelan, care, întrebat despre familia monparentală, nu a știut unde să o încadreze. Printre altele, el a amintit că PRM a participat la marșurile normalității din București și Cluj.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.