Ramai la curent!

Prima Pagina

Șapte milioane de euro, pentru a „reduce distanța” dintre Gârcini și restul orașului

Publicat

in

Oficial, în cartierul săcelean Gârcini sunt puțin peste 300 de romi. Cel puțin asta a rezultat la recensământul din anul 2011. Neoficial, despre Gârcini se spune că ar fi cea mai mare comunitate de romi din țara noastră sau chiar din sud-estul Europei. Estimările variază de la 7.000  la 11.000 – 12.000 de persoane, susțin oficialii locali. Dacă numărul de locuitori ai Gârciniului este o enigmă, faptul că acest cartier este „o altă lume” este o certitudine, fiind o zonă „cu regim special”.

În afara sectorului de drum național, în cartier sunt drumuri de pământ sau, în cel mai bun caz pietruite. Alimentarea cu apă se face de la câteva cișmele din cartier. Multe case sunt construite pe terenuri ce nu aparțin locatarilor, iar mulți oameni „nu există” din moment ce nu au acte de identitate. Salariații sunt o excepție aici, „regula cartierului” fiind ajutorul social. Tot o raritate sunt și gârcinenii care au un medic de familie: unii nu se pot înscrie, pentru că nu au medici de familie, alții pentru că nu vor.

De-a lungul anilor au fost mai multe tentative de dezvoltare a zonei, s-au făcut studii, cercetări, s-au căutat cauze și soluții, dar situația nu s-a schimbat prea mult. Gârciniul a rămas o zonă de risc în care este recomandat să nu calci fără a avea lângă tine un echipaj de poliție sau câțiva jandarmi.  

Ba mai mult, în plan local, între Gârcini și restul municipiului există o falie. Gârcinenii par a fi acceptat rolul de marginalizați, iar ceilalți săceleni nu privesc cu ochi buni.

Acum, autoritățile locale speră să schimbe acest „decor”. S-a constituit Asociația Grupul de Acțiune Locală Gârcini, care va pregăti o strategie de dezvoltare locală, iar primul pas va fi un recensământ. Pentru realizarea acestui document, asociația a obținut  o finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Capital Uman (POCU)  2016 – 2020, în valoare de 227.107 lei. Pentru a nu mai fi „doar o strategie”, managerul de proiect a afirmat că aceasta va fi elaborată împreună cu membrii comunității.

Cel mai probabil, recensământul va începe săptămâna viitoare, dacă se va reuși semnarea contractului cu operatorii de teren. „Vor fi aproximativ 10 operatori de teren care, împreună cu liderii din această comunitate, vor merge din casă în casă pentru a colecta datele. Obiectivul este stabilirea numărului de persoane care trăiesc în acest cartier. De asemenea, vor fi numărate gospodăriile, precum și starea acestora. Recensământul ar urma să se încheie în prima săptămână a lunii octombrie”, a declarat managerul de proiect, Sorin Ganea. Pentru realizarea recensământului va fi nevoie de aproximativ 97.000 de lei.

Pe lângă recensământ, pentru realizarea strategiei se vor organiza cinci întâlniri publice, în care se vor identifica nevoile acestei comunități, se va delimita clar zona cu probleme și, cu ajutorul localnicilor, se va stabili o listă de priorități.

„Strategia trebuie terminată până în 13 noiembrie, apoi va fi depusă în vederea obținerii unei finanțări europene în valoare de aproximativ 7 milioane de euro, pentru implementarea măsurilor”, a mai spus Ganea.

„Dacă vom obține cei 7 milioane de euro, vom crește standardul de viață din Gârcini. Cred că vom putea reduce discrepanțele dintre acest cartier și restul orașului”, a declarat primarul municipiului Săcele, Virgil Popa.

Un dispensar, străzi modernizate și utilități

Primarul municipiului Săcele a spus că în acest cartier este nevoie de investiții în modernizarea rețelei de drumuri, în extinderea rețelelor de utilități, dar și de construirea unor locuințe sociale. De asemenea, edilul a afirmat că „acest cartier are nevoie de un dispensar. În Gârcini nu sunt medici de familie”. Pe lista de priorități este și o școală cu o capacitate de 2.000 de locuri.

Foto: Proactivi pentru Gârcini 

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va primi peste 23,3 milioane lei de la Consiliul Județean. Din acești bani ar trebui finanțată și o parte a lucrărilor de extinderea platformei de îmbarcare debarcare, estimate la 49 milioane de lei

Consiliul Județean Brașov intenționează să aloce peste 23 de milioane de lei pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, în timp ce regia aeroportului pregătește o investiție majoră pentru extinderea platformei de îmbarcare. Proiectul depinde însă de identificarea sursei de finanțare.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov are în plan să transfere în acest către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav suma de 23.318.600 lei. Suma este prevăzută în poiectul de buget al Consiliului Județean Brașov aflat în transparență decizional.

Suma pe care Consiliul Județean Brașov are în plan să vireze regiei în acest an este comparabilă cu cea prevăzută în bugetul pe anul 2025, respectiv 23.685.760 lei.

Pe de altă parte, față 2025, Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav are planificată pentru acest an o investiție majoră: extinderea plantformei de îmbarcare debarcare.

Proiectul este estimat la 49.080.431 lei (fără TVA) și nu va fi derulat și finanțat de Consiliul Județean Brașov (cum a fost cazul altor investiții la aeroport), ci de către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, care va trebui să prevadă în bugetul propriu bani pentru aceste lucrări.

Contractul de lucrări va fi semnat când vor fi bani

Licitația pentu extinderea platformei de îmbarcare/debarcare a fost lansată în luna februarie a acestui an, iar potrivit anunțului postat pe platforma electronică de achiziții publice, procedura de atribuire este inițiată sub incidența unei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de identificarea sursei de finanțare.

Termenul de finalizare a proiectului este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere, ceea ce înseamnă că în acest trebuie asigurată doar o parte a sumei necesare implementării investiției.

Citește mai departe

Educație

Cursuri feroviare cu practică și echipamente moderne. Cât costă și cât durează să devii mecanic de locomotivă, impiegat sau acar în 2026

CENAFER pregătește o nouă sesiune de cursuri pentru meserii feroviare, cu admitere și examene desfășurate online. Candidații vor beneficia de formare practică, inclusiv cu echipamente moderne, într-un domeniu tot mai căutat.

Publicat

in

Cei care își doresc o carieră în domeniul feroviar au, în curând, o nouă oportunitate, respectiv cursurile organizate de Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER.). Acestea ar urma să înceapă luna viitoare, iar procesul de admitere vine cu schimbări importante, anunță organizatorii.

CENAFER a publicat deja tematica și bibliografia pentru programele de calificare, care vizează mai multe meserii esențiale precum mecanic de locomotivă, șef de tren, impiegat de mișcare sau acar. Candidații mai au timp să se pregătească până la examenul de admitere, programat, cel mai probabil, în luna mai. Până atunci, organizatorii cursurilor testează aplicația online care va fi utilizată pentru accesul la examen.

Noutății în admiterea la cursurile CENAFER

O noutate majoră în acest an este digitalizarea aproape completă a procesului. Înscrierea, depunerea documentelor și plata taxei de 100 de lei se vor face exclusiv online, printr-o platformă dedicată. Inclusiv examenul de admitere va fi susținut online, la disciplinele Matematică, Fizică și Limba Română, la nivel de gimnaziu și început de liceu.

După promovarea examenului, cursanții vor urma un program de formare de aproximativ nouă luni, care include atât pregătire teoretică și practică, cât și un stagiu în producție la operatori feroviari. În plus, costurile cursurilor vor putea fi achitate în rate, o facilitate menită să atragă mai mulți candidați.

Un alt element de noutate este introducerea unui echipament modern de instruire, furnizat de o companie americană, care va permite viitorilor mecanici de locomotivă să exerseze în condiții apropiate de cele reale.

Programele de calificare profesională organizate de CENAFER, nivelurile de calificare, durata și tarifele acestora

Sursa: Club Feroviar

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Trending