Site icon

Parc de cercetare și dezvoltare în domeniul Hi-Tech și IT, pe locul platformei industriale Rulmentul. De unde vor veni cele 8 milioane de euro necesare investiției

Două hale de pe fosta platforma industrială Rulmentul ar putea deveni laboratoare de cercetare și dezvoltare în domeniul noilor tehnologii. Proiectul ar urma să fie dezvoltat  de consorțiul „Brașov Science Park” ( format din Asociația Clusterul pentru Inovare și Tehnologie, Primăria Municipiului Brașov și Asociația Metropolitană Brașov), care a depus la ADR Centru o scrisoare de intenție în vederea obținerii unei finanțări europene prin Programul Operațional Regional – Axa 1.  Bugetul total necesar pentru înființarea „Brașov Science Park” este de aproximativ 8 milioane de euro, din care 5 milioane de euro este asistența nerambursabilă acordată prin  POR. Proiectul presupune modernizarea, extinderea și amenajare a doua clădiri de pe platforma Rulmentul și dotarea acestora cu facilitățile și echipamentele necesare desfășurării de activități specifice unui parc științific  și tehnologic. 

Proiectul își propune să dezvolte două componente tehnice: „Future of Cities Science Park” – componentă focalizată pe tehnologii IOT (internetul lucrurilor), realitate virtuală, realitate augmentată, inteligență artificială, big data, etc. și „Manufacturing the Future Technology Hub” – componentă focalizată pe printare 3D, factories of the future, industrie 4.0 (care presupune digitalizarea fluxurilor de producție), tehnologii embedded, nano-tehnologie. De asemenea proiectul va include și o suită de servicii de suport pentru companiile care vor vrea să folosească infrastructura parcului, care vor fi oferite de Clusterul pentru Inovare și Tehnologie.

Pregătirea proiectului, a declarat președintele Clusterului pentru Inovare și Tehnologie, Ionuț Țața, a început în anul 2015, primi pași fiind definirea conceptului și profilului acestui parc științific. „Am parcurs, alături de autoritățile locale, toți pașii necesari conform procedurilor axei 1 din POR 2014-2020 – am transmis concept note-ul proiectului în 2016, am transmis scrisori de intenție anul acesta și am obținut acordul Consorțiului Regional pentru Inovare și al Autoritații de Management POR pentru includerea proiectului printre cele care vor avea finanțare asigurată prin axa 1 din POR”, a precizat Țața. 

 

Exit mobile version