Connect with us

Cotidian

Brașovul are una dintre cele mai moderne baze de fizioterapie. Cine ajunge să se trateze și în ce condiții?

Published

on

În municipiul Brașov se află una dintre cele mai bine dotate baze de tratament pentru recuperare neuro-motorie din județ, însă de serviciile oferite aici beneficiază anual un număr relativ mic de persoane. Este vorba despre Baza de fizioterapie de la Centrul pentru persoane vârstnice de la Noua, amenajată în 2013 printr-o finanțare din fonduri europene și aflată în coordonarea Direcției de Servicii Sociale (DSS) Brașov. Baza de tratament funcționează acum sub denumirea de „Centrul de recuperare neuro-motorie de tip ambulatoriu”. 

Deși oferă posibilitatea a 55 de proceduri diferite de hidroterapie, kinetoterapie sau fizioterapie  (după cum spuneau la inaugurarea bazei de tratament), puțini sunt cei care ajung să beneficieze de aceste servicii, deocamdată. Și asta pentru că baza are acum doar un caracter socio-medical, nu unul strict medical. Astfel la ea ajung doar „cazurile sociale”, adică doar persoanele cu dizabilități care au nevoie de recuperare după afecțiuni de tip neuromotoriu. 

Fiind construită din fonduri europene, baza nu poate desfășura activități comerciale timp de cel puțin 5 ani. Iar această perioadă de termină abia anul viitor așa că doar din 2018 s-ar putea pune problema schimbării de abordare, în sensul în care de serviciile centrului să beneficieze și alți pacienți decât cei care sunt cazuri sociale din municipiul Brașov.

Cum poate ajunge o persoană să beneficieze de serviciile oferite la Baza de tratament de la Noua acum:

Prima condiție pentru a ajunge la baza de tratament a DSS de la Noua este ca solicitantul serviciilor să aibă domiciliu în municipiul Brașov. Apoi, cu o trimitere de la medicul de familie va merge la o consultație la medicul specialist în balneo-fizioterapie, de la Centrul de la Noua. În urma consultației acesta îi va prescrie procedurile pe care trebuie să le facă. Toate procedurile sunt gratuite, însă numai după ce beneficiarul va trece și de ancheta socială efectuată de asistenții sociali de la centru. 

Atât medicul specialist, cât și asistenții sociali care fac aceste anchete sunt angajați ai Mitropoliei Ardealului, cu care DSS are un parteneriat pentru desfășurarea activității de la Centrul de recuperare neuro-motorie (Baza de tratament). Această variantă a fost aleasă pentru a pune totuși în funcțiune baza amenajată din fonduri europene în 2013, având în vedere că DSS/Consiliul Local Brașov nu au licență pentru acordarea de servicii socio-medicale (iar până acum nici nu au avut posibilitatea legală de a se licenția), în timp ce Mitropolia are licență. 

În acest an, în primele zece luni, de serviciile socio-medicale de recuperare neuro-morie de la baza de tratament de la Noua au beneficiat în jur de 500 de persoane, media fiind de 50 de pacienți pe lună.  

Cotidian

S-a stins din viață unul dintre membrii trupei Holograf

Published

on

În această dimineață s-a stins din viață Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf. Anunțul a fost făcut pe Facebook de mai mulți apropiați ai muzicianului.

Muzicianul avea 70 de ani și se lupta cu o boală incurabilă.

„A plecat Mugurel Vrabete de la Holograf. E o veste foarte tristă. Mugurel era un om foarte distins, cultivat, blând, bun și un membru de bază al trupei, un basist talentat. Las un gând aici pentru cei dragi care au rămas în urma lui. Tinerețea noastră a însemnat și Holograf, deci și Mugurel. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris Tudor Chirilă pe pagina sa de socializare.

Membrii formației Holograf au transmis, după decesul basistului trupei, Mugurel Vrabete, că acesta a fost pentru ei „un punct de echilibru” omul care îi aduna și îi așeza atunci când lucrurile se complicau.

„Vine o zi… și astăzi a venit o zi dureroasă. Iulian Vrabete a plecat dintre noi, după o luptă cu o boală incurabilă. A fost parte din familia Holograf timp de peste 40 de ani. Am scris împreună o mare parte din povestea trupei și am trăit împreună și bucurii, și tristeți. Ne doare enorm lipsa lui. Mugurel nu a fost doar prietenul nostru, fratele mai mare, basistul trupei sau un muzician pasionat și talentat. Pentru noi a fost un punct de echilibru, omul care ne aduna și ne așeza când lucrurile se complicau. Gândurile noastre sunt acum alături de familia lui. Drum lin, Mugurel”, au transmis membrii trupei într-o postare pe pagina de Facebook.

Continue Reading

Cotidian

Primăvara aduce la Coresi inspirație, întâlniri și planuri pentru „DA”

Published

on

La Coresi, primăvara nu vine doar cu soare, ci și cu energie, idei noi și motive de bucurie. Între 13 și 15 martie, Piața cu Copaci devine locul unde comunitatea se întâlnește, iar viitorii miri își pot începe oficial povestea nunții perfecte.

Timp de trei zile, organizăm Târgul de Nunți, un eveniment dedicat celor care visează, planifică și construiesc unul dintre cele mai importante momente din viața lor. Într-un cadru relaxat și prietenos, cuplurile pot descoperi inspirație, pot sta de vorbă direct cu furnizorii și pot găsi soluții complete pentru ziua cea mare.

În Piața cu Copaci vă așteaptă:

  • rochii de mireasă spectaculoase și costume elegante pentru miri,
  • verighete și bijuterii care spun o poveste,
  • decoruri și aranjamente florale pline de personalitate,
  • servicii foto & video pentru amintiri memorabile,
  • idei pentru muzică, catering și design de eveniment,
  • oferte și pachete speciale disponibile exclusiv în cadrul târgului.

La Coresi ne întâlnim într-o atmosferă relaxată și plină de energie bună – locul în care ideile se leagă firesc, planurile se conturează, iar emoția se simte la fiecare pas.

Continue Reading

Cotidian

Caravana națională Rotary United Thinkers ajunge la Brașov: un eveniment-experiență în care tinerii învață să își susțină ideile și să recunoască manipularea

Published

on

Pe 14 martie, Caravana Rotary United Thinkers ajunge la Brașov cu un eveniment educațional interactiv dedicat tinerilor între 14 și 20 de ani – o experiență construită pe jocuri, provocări de echipă și exerciții practice prin care aceștia învață să se prezinte clar și autentic, să își susțină ideile și să recunoască manipularea.

Evenimentul va avea loc la Hotel Qosmo, începând cu ora 10:00, și este organizat de Rotary District 2241 România și Republica Moldova, cu sprijinul Rotary Club Brașov și Bepco. Participarea este gratuită, iar locurile sunt limitate.

Caravana United Thinkers nu este un eveniment clasic cu prezentări și discursuri, ci o experiență practică în care participanții învață prin jocuri, simulări și exerciții interactive cum să își prezinte ideile, cum să argumenteze convingător și cum să recunoască manipularea din mediul online și offline. Pe parcursul a aproximativ cinci ore, tinerii vor trece prin provocări de public speaking, exerciții de gândire critică și activități de echipă menite să le crească încrederea și claritatea în exprimare.

Caravana face parte din UnitedThinkers.ro, o platformă educațională gratuită creată de Rotary pentru tineri, prin care experiența profesională și de viață a liderilor din comunitate devine un instrument real de dezvoltare personală. Platforma oferă acces la conversații cu profesioniști, traininguri de comunicare și gândire critică și un parcurs educațional care poate fi finalizat cu certificare.

United Thinkers este rezultatul a peste 10 ani de proiecte educaționale construite prin Rotary Club Brașov, prin care am lucrat direct cu mii de tineri din toată țara. În 2023 am reușit să ducem această experiență la nivel național, prin lansarea platformei UnitedThinkers.ro, cu sprijinul Rotary District 2241 România și Republica Moldova, astfel încât programul să devină accesibil oricărui tânăr cu acces la internet. Caravana este pasul următor. Este modul prin care revenim lângă ei, în orașele lor, pentru a le oferi un spațiu în care să învețe cum să navigheze prin zgomotul informațional de astăzi, să recunoască manipularea și să aibă curajul să își susțină ideile. Am fost deja la Timișoara, Iași, Chișinău, acum ajungem la Brașov și continuăm în toată țara”, spune Medeea Petrovan, managerul programului United Thinkers și membru al Rotary Club Brașov.

Rotary invită tinerii din Brașov să participe la această experiență și îi încurajează pe profesori și părinți să le ofere elevilor oportunitatea de a lua parte la eveniment. Evenimentul va începe cu o scurtă sesiune de deschidere, urmată de două experiențe interactive dedicate dezvoltării abilităților de public speaking și gândire critică, separate de o pauză de socializare cu mini-bufet. Înscrierile se fac online, pe www.unitedthinkers.ro, la secțiunea Caravana.

Continue Reading

Trending