Viorica Dăncilă ar putea deveni prima femeie premier din istoria României , deși nu este prima „nominalizare feminină“ cu care liderul PSD, Liviu Dragnea vine în fața președintelui Iohannis. După alegerile parlamentare câștigate de PSD, social-democrații au nominalizat-o și pe Sevil Shaideh pentru funcția de premier, pentru ca ulterior să vină cu varianta Sorin Grindeanu. Situația s-ar putea repeta și acum, Viorica Dăncilă putând fi o ofertă „de refuzat“ astfel încât să îi forțeze mâna președintelui pentru o a doua propunere.
Cine este Viorica Dăncilă, propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru al României
Viorica Dăncilă, de formație inginer petrolist, și-a început cariera ca profesoară la o catedră din Videle (județul Teleorman), pentru a ajunge să fie în prezent, reprezentant al României în Parlamentul European.
Ca eurodeputat, Dăncilă s-a remarcat prin numeroasele comunicatele de presă transmise si de cele mai multenoro ignorate de preaa românească, dar și prin răspunsuri halucinante date presei internaționale. Astfel, jurnaliștii de la hotnews.ro au reamintit un interviu publicat în data de 14 iulie în publicația Politico.eu. „Eurodeputata PSD a dat un strălucitor exemplu de cum să refuzi să răspunzi. Deși i-au fost adresate doar întrebări soft, nu a răspuns la nici una. Invitată să-și descrie stilul politic în trei cuvinte, a avut nevoie de 39. Ar putea să dea lecții în ceea ce privește evitarea unui răspuns”, se arată în materialul apărut pe politico.eu şi citat de Hotnews.
Atunci Viorica Dăncila a fost întrebată „Ce realizare personală i-ar surprinde pe oameni?”. Dăncilă a răspuns: „Erau momente când trebuia să mă confrunt cu dificultăți, dar de fiecare dată am găsit puterea să mă ridic și să continuu. Fiecare dintre noi se confruntă cu astfel de momente. Ceea ce contează este găsirea puterii, în noi înșine, de a continua proiectele noastre, întotdeauna ghidate de principiile noastre”.
De asemenea, jurnaliștii europeni au întrebat-o și „care a fost cea mai inspirată și mai influentă carte pe care ați citit-o și de ce?”, răspunsul persoanei propuse pentru funcția de șef al Guvernului fiind: „Îmi place să citesc și încerc să citesc ori de câte ori găsesc timp. Și cred că ceea ce citim, în ansamblu, ne influențează, ne modelează gândirea și modul de a vedea lumea, chiar și modul nostru de a trata dificultăți sau provocări”.
În cifre, activitatea eurodeputatului Viorica Dăncilă arată în felul următor: Luări de cuvânt în plen – 332; Rapoarte în calitate de raportor – 1; Rapoarte în calitate de raportor alternativ – 4; Avize în calitate de raportor pentru aviz – 9; Avize în calitate de raportor alternativ pentru aviz – 4; Propuneri de rezoluţie – 151; Declaraţii scrise – 11; Întrebări parlamentare – 170; Explicații scrise ale votului – 164.
Un formular mult prea mic pentru conturile posibilei șefe a Guvernului
Potrivit declarației de avere din 16 iunie 2017, în anul 2000, împreună cu soțul ei, Viorica Dăncilă a cumpărat un teren în intravilan cu o suprafață de 542 de metri pătrați în județul Brașov, iar în 2015 a mai cumpărat, în comuna Giurgița (județul Dolj), un teren intravilan de 2 hectare și 1.200 mp de teren agricol. De asemenea, familia Dăncilă a cumpărat un apartament de 100 mp în Videle, iar în anul 2007 o casă de vacanță în județul Brașov. În anii 2015 a moștenit o casă de 140 mp în comuna Giurița, iar un an mai târziu a moștenit un apartament de 44 mp în Ploiești.
În ceea ce privește banii „puși deoparte”, Viorica Dăncilă are deschise 10 conturi, în care are între 431 de lei și 32.351 de euro. În schimb nu are datorii.
La capitolul venituri, Viorica Dăncilă în anul 2016, Viorica Dăncilă a avut o indemnizație de eurodeputat în cuantum de 78.174 de euro, iar soțul ei, Cristinel Dăncilă a încasat de la OMW Petrom o indemnizație de manager în valoare totală de 436.162 lei.
Pe de altă parte, în perioada ianuarie – octombrie 2016, Viorica Dăncilă a plătit către PSD o cotizație de 20.000 lei.
Cum arată CV-ul doamnei Dăncilă
Formare (titluri și diplome)
- 2004-2006 : învățământ superior, Științe politice: masterat în Spațiul public european, Școala Națională de Studii Politice și Administrative
- 1983-1988 : învățământ superior, altele (de nivel universitar): diplomă de licență, Institutul de Petrol și Gaze
Carieră profesională
- 2014- prezent : instituție a UE, deputată în Parlamentul European
- 01/2009-2014 : instituție a UE, deputată în Parlamentul European
- 1988-2009 : sectorul privat, inginer, OMV PETROM S.A.
- 1989-1997 : altele, profesoară, Liceul din Videle
Carieră politică
Funcții în cadrul unui partid politic sau sindicat national
- 10/2015- … : președinta Organizației Naționale de Femei a PSD
- 12/2014- … : lidera delegației RO S&D din Parlamentul European
- 03/2014-10/2015 : președintă interimară a Organizației Naționale de Femei a PSD
- 2010-2014 : vicepreședintă a Organizației Naționale de Femei a PSD
- 2005- … : membră a Consiliului Național al PSD
- 2005-2014 : vicepreședintă a Organizației Județene PSD Teleorman
- 2005-2014 : președintă a Organizației Județene de Femei a PSD Teleorman
- 03/2010-03/2011 : lidera delegației RO S&D din Parlamentul European
- 2003-2011 : președinta Organizației PSD din orașul Videle
- 2008-2009 : consilier județean din partea PSD, Consiliul Județean Teleorman
- 2004-2008 : consilier local din partea PSD, Consiliul Local Videle
- 2000-2003 : președinta Organizației de Femei a PSD din Videle
- 1996- … : membră a PSD
Funcții în cadrul organelor locale de guvernare
- 2008-2009 : consilier județean din partea PSD, Consiliul Județean Teleorman
- 2004-2008 : consilier local din partea PSD, Consiliul Local Videle
Funcții în cadrul instituțiilor EU
- 12/2014- … : lidera delegației deputaților europeni români în Grupul S&D
- 03/2010-03/2011 : lidera delegației PSD din Parlamentul European
Alte activități
- 2017 : nominalizată pentru Europarlamentarul anului 2017 la categoria Drepturile femeii și egalitatea de gen
- 2017 : nominalizată pentru Europarlamentarul anului 2017 la categoria Cercetare și inovare
- 2015 : nominalizată la Europarlamentarul anului 2015 la categoria Agricultură și dezvoltare rurală.