Site icon

Sistemul centralizat de termoficare în Brașovul anului 2050: energie geotermală în Bartolomeu și zonă unică de încălzire în Tractorul

Consilierii locali brașoveni vor spune în ședința de plen de vineri „Da” sau „Nu” Strategiei de încălzire a municipiului Brașov, după ce marți documentul a fost prezentat de Primăria Brașov. Orizontul de timp al strategiei este anul 2050, an în care municipalitatea și-a propus să ca Brașovul să fie 80% „decarbonat”.

În document se precizează și cum se vor putea reduce emisiile de dioxid de carbon: creșterea numărului de abonați în sistem centralizat, eficientizarea energetică a clădirilor și a rețelelor de transport și distribuție a agentului termic, implementarea sistemelor de producere a energiei folosind resurse regenerabile (energie solară, biomasă, energie geotermală, etc).

Cum se vor atinge aceste obiective?

Conform strategiei, pentru a fi atinse obiectivele stabilite prin stratege este nevoie de investiții în infrastructură din fonduri structurale sau guvernamentale, de suport pentru acordarea sau reconectarea la sistemul centralizat, de atragerea banilor europeni pentru introducerea sistemelor de producție care folosesc energie regenerabilă sau introducerea unei taxe pentru emisiile de CO2. De asemenea, se propune și stabilirea unor zone unitare de încălzire centralizată sau cu emisii scăzute de carbon, iar în timpul prezentării strategie s-a amintit că o astfel de zonă ar putea fi cartierul Tractorul, inclusiv noile zone rezidențiale.

Pentru a crește numărul de abonați la sistemul centralizat de încălzire, vor trebui depășite câteva bariere, principala fiind încrederea, care s-a pierdut în ultimii ani, când în Brașov au fost mai multe „crize ale căldurii”. De asemenea, pentru a convinge dezvoltatorii imobiliari să racordeze noile blocuri la sistemul centralizat va fi nevoie de investiții masive, pentru a fi reduse pierderile, din cauza cărora costurile cresc foarte mult.

De altfel, potrivit directorului Serviciului Public Local de Termoficare Brașov, Mircea Marin, în prezent, în Brașov mai sunt 6.391  de apartamente racordate la sistemul centralizat, iar pentru a fi eficient ar fi nevoie de cel puțin 11.500 de apartamente racordate.

Comparativ, în anul 2011 erau 14.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare, iar în anul 1990  numărul acestora era de 80.000.

 „Sistemul centralizat de încălzire al Municipiului Brașov va putea recâștiga consumatori doar beneficiind de o strategie viabilă care să asigure continuitatea și calitatea agentului termic furnizat, de investiții continue în rețele și de o securitate energetică pe termen lung prin introducerea de surse regenerabile de energie”, se arată în strategie.

În Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei locale de încălzire în Municipiul Brașov 2020 – 2030 sunt prevăzute investiții în valoare totală de peste 70 de milioane de euro, pentru eficientizarea energetică a clădirilor, reabilitarea rețelelor sau susținerea energiilor regenerabile.

Lista proiectelor

Exit mobile version