În Cluj, există o agentie de resursă umană unde, dacă la recrutare ceri bani să-ți poti permite un drum până la serviciu și înapoi, mâncare și alte „bățoșenii“ (cum zic tanti-le de la HR) ești un tânar de rahat (Vezi AICI). În Cluj sunt chiriile cele mai mari din țară, iar ei tot cred că ești un nesimțit că îndrăznești sa le ceri bani ca să-ți poți plăti chiria – în schimbul muncii tale, a timpului tau.
Această discuție este general valabilă, din păcate. Nu doar la Cluj și nu doar la o agenție de HR.
Problema nu e că sunt 3 oameni care cred asta, ci că ei sunt cei care ii conving pe tineri să munceasca pe gratis, pe promisiunea „experienței“. De cele mai multe ori, esti nevoit ori să te înveți singur, ori ești pus în situația să faci o muncă din care nu ai ce învăța (și eu am aranjat dosare și am dat copy-paste în contracte timp de 3 luni. Nu m-am simțit mai experimentată apoi. Am învățat, totuși, cât de rău te face să te simți un loc unde nu te potrivești). Am avut și mult de învățat, dar asta pentru că am avut norocul să dau de un om care a fost ca o carte deschisă și m-a ajutat să cresc. Câți dintre „mentorii“ din ziua de astăzi dau mai departe experiența lor?
Ce-mi ridică mie tensiunea e faptul că nimeni nu consideră tinerii ca fiind un suflu nou, ci o corvoadă. Da, știu și eu legenda că inserția unui nou angajat nu-ți aduce profit în primele 3 luni – dar apoi? Dacă te duce capul ăla de HR și știi să-ți alegi oamenii, îți va aduce. Dar dacă tânărul pleacă, e vina lui, că nu e serios, nu al tău, că ești plin de prejudecăți.
Dacă a facut voluntariat 3 ani, are niște competențe practice și demonstrate și a terminat și facultatea aia ca șef de promoție, i se spune că nu i se poate face o ofertă pe măsura lui – chiar înainte ca angajatorii să afle așteptările lui salariale. Ăsta ajunge să muncească pe minimul pe economie. Pentru că oamenii nu sunt apreciați și pentru ca HR-ii fără viziune fac piața.
Nu e vina unui tânăr că are așteptări salariale mari. E vina voastră, care ați facut țara asta în așa fel încât minimul pe economie să nu fie suficient. E vina voastră că răspândiți ideea de sacrificiu inițial pentru un deznodamânt fericit – DAR fac voluntariat și apoi nu ma angajează nimeni, că n-au post, au vrut doar un sclav care să le facă munca. E vina voastra că vreți să normalizați datul ideilor pe gratis unor oameni care vor face profit de pe urma lor.
Bine ai venit pe piața muncii din Romania! Locul unde cel mai mare defect pe care poti să-l ai e tinerețea și unde prejudecățile sunt ridicate la rang de „opinie specializată“ 🙂
Fii primul care comentează