BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Vechi de peste un secol, zidul de sprijin de pe st...

Vechi de peste un secol, zidul de sprijin de pe strada Traian Moșoiu, în  pericol de prăbușire pe toată lungimea drumului

S
De Sebastian Aldea
19 FEBRUARIE 2018
Publicitate Reclamă
Vechi de peste un secol, zidul de sprijin de pe strada Traian Moșoiu, în  pericol de prăbușire pe toată lungimea drumului
După ce anul trecut,  pe strada General Traian Moșoiu,  s-a prăbușit zidul de sprijin și o parte a drumului (borduri și trotuar) din dreptul imobilelor de pe strada Piatra Mare nr. 34 și 34A, Primăria Brașov a realizat unele lucrări de punere în siguranță a corpului drumului, dar acestea au fost doar intervenții în regim de urgență. Imediat după ce s-a prăbușit zidul de sprijin, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Brașov a verificat întreaga zonă. Recent, pentru a vedea care este situația exactă, Primăria Brașov comandat o licitație privind realizarea unor expertize tehnice în trei zone de ale orașului, una dintre ele fiind strada General Traian Moșoiu. Potrivit datelor postate pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), valoarea totală a contractului este de având o valoare estimată de  la 100.840 lei, fără TVA, iar expertiza pentru strada General Traian Moșoiu este  estimată la 50.240 lei, fără TVA. Cum s-a prăbușit zidul de pe strada Traian Moșoiu  Zidul de sprijin ce separă latura sudică a străzii General Traian Moșoiu de proprietățile de pe strada Piatra Mare are o lungime de aproximativ 150 m și o înălțime de 3-5 m, a fost amenajat în urmă cu mai bine de 100 de ani, fără a se realiza sisteme eficiente de drenaj. Conform documentelor licitației privind expertiza, „în urma unor ploi abundente s-a produs o cedare a părții centrale a zidului de sprijin, placajul din blocuri de piatră de pe fațeta aval și materialul de umplutură din interior alunecând pe o parte construcțiilor din apropierea zidului de sprijin. Strada Piatra Mare are pe ambele părți imobile, construcțiile de pe partea nordică având spatele curților și axele gospodărești alipite de baza zidului de sprijin în discuție. Fenomenele care au afectat stabilitatea zidului de sprijin și integritatea platformei străzii General Traian Moșoiu sunt periculoase prin faptul că există oricând pericolul ruperii unu nou tronson care va antrena întreaga platformă a străzii, afectând și unele proprietăți riverane, fenomenul înaintând în regresie”. De asemenea, în documentație se mai arată că „alăturat de zona unde zidul de sprijin s-a prăbușit, se constată semne ale unor deteriorări potențiale: moloane de piatră ușor desprinse, goluri în spatele protecției de piatră, bombamente ale suprafeței”. Practic, potrivit acestor verificări, zidul de sprijin este instabil și există pericol de prăbușire  pe toată lungimea străzii General Traian Moșoiu. Pentru a se elimina acest risc, reprezentanții SVSU Brașov, dar și cei ai direcției tehnice din Primăria Brașov consideră că zidul existent trebuie consolidat. De asemenea, ei recomandă înlocuirea gardului de protecție, dar și executarea unei canalizări pluviale din amonte de zidul de sprijin.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea
09 NOIEMBRIE 2026

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei
09 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu
09 NOIEMBRIE 2026

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu