Ramai la curent!

Cotidian

Primăria Braşov va reabilita monumentul soldaţilor români căzuţi în „tranşeea morţii“ şi îl va muta la baza Dealului Şprenghi

Publicat

in

Dacă în momentul în care s-au împlinit 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, autorităţile locale braşovene şi asociaţiile veteranilor de război nu au reuşit să ajungă la un numitor comun în ceea ce priveşte amenajarea unui complex monumental în Bartolomeu, în memoria soldaţilor români care şi-au pierdut viaţa pe „tranşeea morţii”, în anul Centenarului Marii Uniri acest lucru s-ar putea întâmpla.
 
Marţi, în şedinţa Comisiei de Circulaţie din Primăria Braşov, a fost avizat proiectul mutării statuii de lângă Gara Bartolomeu, pe un platou amenajat în urmă cu mai mulţi ani la baza Dealului Şprenghi (din spatele Bisericii Sf. Bartolomeu) dar şi amenajarea unui Cimitir de Onoare. Reprezentanţii Primăriei au anunţat că au în plan ca lucrările să fie realizate în cursul acestui an, fără a preciza însă o dată anume. 
Potrivit informaţiilor oferite de purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, pe platoul de la Dealul Şprenghi se va realiza un soclu pe care va fi mutat vulturul de la Gara Bartolomeu (intersecţia de la Complex), dar vor fi refăcute şi plăcile comemorative, care au dispărut rând pe rând de-a lungul anilor. Se va lua în calcul inclusiv realizarea unei plăci cu inscripţia cuvintelor Reginei Maria: „Nu trebuie să-i plângem pe eroi, ci să-i lăudăm în cântece pentru ca slava numelui lor să treacă în legende”, care se regăseau pe o troiţă existentă în fostul cimitir al eroilor din zonă. De asemenea, pe platou vor fi aduse şi pisaniile eroilor (lespezile inscripţionate de pe monumentele funerare) din Primul Război Mondial, care se găsesc acum în Cimitirul Şprenghi. 

Regimentul Cristescu, secerat în câteva minute 

Monumentul de la Bartolomeu este dedicat eroilor căzuţi pe „tranşeea morţii” din regimentul căpitanului Cristescu, cei care, în 1916 au murit apărând Braşovul, în 8 octombrie (după unele surse 10 octombrie). Atunci, după ce câteva zile au tinut piept forţelor germane – austro-ungare pe aliniamentul căii ferate Braşov – Făgăraş, ofiţerii români au decis să se retragă. În 8 sau 10 octombrie, în cursul nopţii, de pe un sector al liniei de apărare trupele s-au retras, însă din cauza lipsei de coordonare, au lăsat o breşă în linia defensivă, motiv pentru care aripa stângă a liniei de trăgători, care se afla înşirată de-a lungul liniei ferate dincoace de gara Bartolomeu spre gara Braşov, rămânând astfel descoperită. Profitând de breşă, în cursul nopţii, soldaţii germani au trecut linia ferată şi, din flanc, au atacat soldaţii români cu două mitraliere şi mai multe grenade de mână, fiind ucişi, în câteva minute 250 de soldaţi, care, chiar şi în condiţiile unui război lipsit de scrupule, cum a fost Primul Război Mondial, puteau fi luaţi pur şi simplu prizonieri.

Vulturul de la Bartolomeu, pregătit pentru soldaţii germani 

În toamna anului 1920, societatea Mormintele Eroilor a trimis un reprezentant la Braşov, pe căpitanul Ioan Iorga, care să se ocupe de amenajarea mormintelor căzuţi pe frontul braşovean. Conform primarul de atunci al Braşovului, Ernst Karl Schnell, căpitanul Iorga a găsit în atelierul armatei germane de pe terenul D. Gertner & Co un monument destinat soldaţilor germani îngropaţi în cimitirul din Livada Plăieşilor (azi, strada Constantin Lacea). Reprezentând un vultur aşezat pe un soclu de piatră, monumetul a fost luat şi pus în cimitirul eroilor din Bartolomeu. Cimitirul a fost organizat de-a lungul căii ferate. Într-un spaţiu îngust de numai trei metri, dar lung de peste două sute, au fost înşirate pietrele funerare. În mijlocul lor a fost plasat monumentul. La capătul şirului de morminte, pe o troiţă, inscripţia cuvintelor Reginei Maria: „Nu trebuie să-i plângem pe eroi, ci să-i lăudăm în cântece pentru ca slava numelui lor să treacă în legende»”.

Piatra căpitanului Cristescu, ascunsă după monumentul soldatului sovietic 

În 1972, comuniştii au dezafectat cimitirul, pentru a putea modifica traseele căii ferate şi a străzii  care trece acum pe lângă Stadionul Tineretului. Oficial, osemintele au fost mutate în cimitirul militar din Şprenghi, însă în realitate au zăcut la marginea şantierului, ca apoi să fie acoperite de asfaltul şoselei care duce spre Făgăraş.  Piatra funerară pe care este înscris numele căpitanului Sava Cristescu (unul dintre ofiţerii care şi-au pierdut viaţa pe tranşeea morţii) se află acum în cimitirul eroilor din Şprenghi, în faţă căruia tronează o statuie uriaşă a unui soldat sovietic. Monumentul de lângă Gara Bartolomeu este acum degradat şi, chiar dacă s-a discutat de restaurarea lui în ultimii ani, nu s-a întâmplat nimic, pentru că şi în ceea ce priveşte acest subiect, orgoliile sau interesele au fost mari.
 

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending