„Pădurea magică a dinozaurilor“, expoziție inedită cu rol educativ la Dino Parc Râșnov

Începând cu 25 aprilie, Dino Parc Râșnov lansează o expoziție inedită cu rol educativ, denumită „Pădurea Magică a Dinozaurilor”. Expoziția, bazată pe speciile de arbori prezente în parc, are ca tematică principală protejarea pădurii, a mediului înconjurător și educarea celor mici cu privire la importanța arborilor în cadrul ecosistemului și în viața noastră.

Expoziția se desfășoară în cadrul Dino Parc Râșnov și aduce în atenția publicului zece arbori de diferite specii, transformați în personaje de basm și personalizați cu nume sugestive, totul pentru ca informațiile să ajungă într-un mod prietenos și accesibil la micuții vizitatori. Fiecare arbore are în spate o poveste interesantă, spusă într-un limbaj atractiv pentru copii, împreună cu informații educative despre durata de viață, dezvoltare, evoluție și utilizări practice.

„Această expoziție are la bază dragostea noastră pentru pădure și grija pentru conservarea acesteia. Ne dorim ca vizitatorii noștri, în special cei mici, să ajungă să protejeze natura și pădurea și să învețe să recunoască 10 specii diferite de arbori în funcție de scoarță, frunze, fructe și alte caracteristici” a declarat Adrian Apostu, managerul Dino Parc Râșnov.

Cei zece arbori din cadrul expoziției sunt personificați cu ajutorul numelor de basm alese, cum ar fi Voinicul din Deal, Cavalerul Neînfricat sau Năzdrăvanul Pădurii, dar și prin intermediul accesoriilor personalizate pentru fiecare în parte, de la fețe expresive la pălării, ochelari, brațe ș.a.m.d.

„Ne-am gândit la aceste accesorii haioase pentru a atrage copiii către panourile descriptive plasate lângă fiecare arbore din cadrul expoziției și pentru a le stârni interesul celor mici de a învăța despre natură și importanța protejării acesteia. Pentru a înțelege cât mai bine acest lucru, copiii vor trebui să citească poveștile magice ale arborilor”, a adăugat Adrian Apostu.

Dino Parc Râșnov este o zonă de agrement și un muzeu în aer liber, situat pe Strada Cetății, în apropiere de Cetatea Râșnov. Pe lângă un traseu impresionant cu 55 de dinozauri în mărime naturală, atestați științific, parcul dispune de locuri de joacă pentru copii, căsuțe în arbori, un cinematograf 9D, traseu de aventură, labirint laser, expoziții unicat și multe alte zone interactive.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.