Ramai la curent!

Prima Pagina

FOTO. Brașoveni, turiști și oficiali locali au apreciat un obicei străvechi al junilor: „Aruncatul în țol”

Publicat

in

Brașovenii, turiștii, dar și mai mulți oficiali locali au participat vineri la unul dintre cele mai spectaculoase obiceiuri ale Junilor Tineri: „Aruncatul în ţol”. 

Obiceiul Grupului Junilor Tineri, face parte din serbările tradiţionale din perioada Săptămânii Luminate, fiind la origine un vechi ritual de confirmare şi de iniţiere în ceata de feciori. 
Conform tradiției, junii au venit în Piața Unirii unde au cântat  Troparul Învierii la Crucea Căpitanului Ilie Birt. După aceea s-au prins în Hora Junilor și fiecare dintre ei a aruncat arunce buzduganul, lucru pe care l-a făcut inclusiv primarul orașului și un consilier local. 
Apoi, a fost adus ţolul (cerga) în care, rând pe rând, toţi Junii Tineri au fost aruncați de câte trei ori spre cer. 

În trecut Junii Tineri se adunau în ziua de Joi din Săptămâna Luminată pe pajiştea numită de şcheieni La Poalele Dosului, puțin mai jos de stejarul la rădăcina căruia, conform legendei, se credea că regele Solomon a ascuns coroana Ungariei. Acolo, junii tineri și familiile lor organizau o mare petrecere la care participau brașoveni din tot oraşul, veniți în număr mare atât din Șchei și Cetate, cât și din Braşovechi şi Curmătura. După ce Junii jucau hora şi se întreceau în aruncarea buzduganului, începea o mare petrecere populară. Apoi junii plecau acasă la armaşul mare, unde junii erau aruncaţi în ţol fie în curtea casei fie în şură.
Cei care nu participau la acest vechi ritual, erau aruncaţi în țol a doua zi, în Piaţa Prundului (azi Piaţa Unirii).

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”240″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”100″ thumbnail_height=”75″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show as slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare din Fondul pentru modernizare. Banii vor fi folosiți pentru amenajarea unui parc fotovoltaic cu baterie de stocare

Publicat

in

 Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare acordată în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte dedicat sprijinirii investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei. Programul este derulat prin Fondul pentru modernizare (FM), administrat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organism delegat pentru gestionarea fondurilor alocate României.

Proiectul depus de Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav prevede construirea unui parc fotovoltaic și baterie de stocare pentru autoconsum și va beneficia de un ajutor de stat în valoare de 21.138.433 lei, reprezentând cel mai mare nivel de finanțare acordat în cadrul  acestui apel de proiecte. Prin realizarea acestui parc fotovoltaic, aeroportul va reduce semnificativ costurile cu energia electrică și va fi afectat mai puțin de fluctuația de prețuri la energie.

De altfel, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declarat:

„Acest proiect consolidează componenta de sustenabilitate și eficiență energetică a infrastructurii aeroportuare și demonstrează capacitatea noastră de a valorifica oportunitățile de finanțare europeană în beneficiul comunității”.

La rândul său, directorul general al aeroportului, Daniel Ștefan Micu, a declarat:

Faptul că am obținut cea mai mare finanțare în cadrul acestui apel confirmă munca noastră, viziunea pe termen lung și încrederea de care ne bucurăm în dezvoltarea unui aeroport modern și sustenabil. Această reușită aparține tuturor celor implicați – colegilor din aeroport, partenerilor instituționali și Consiliului Județean Brașov, care ne-a sprijinit în fiecare etapă”.

Citește mai departe

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Investitii

Autostrada Făgăraș – Brașov a obținut acordul de mediu. Investiția este estimată la 7,7 miliarde de lei

Publicat

in

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a obținut acordul de mediu pentru proiectul Autostrăzii Brașov – Făgăraș. Cererea pentru obținerea acestui document a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în luna decembrie a anului 2022, iar acordul a fost eliberat după ce au fost incluse în documentația tehnică toate măsurile de protecția mediului cerute de legislație.

Conform proiectului, autostrada Brașov – Făgăraș va intersecta două arii protejate și va trece prin apropierea altor 10.

Ecoduct și panouri anticoliziune pentru protecția animalelor

Astfel, printre altele, pe traseul autostrăzii, cu o lungime de aproximativ 50 de kilometri va fi realizat un ecoduct în zona Perșani, astfel încât șoseaua să nu fragmenteze habitatul animalelor. De asemenea, pe mai multe porțiuni vor fi amplasate panouri fonoabsorbante (pentru a limita zgomotul) dar și panouri anticoliziune, al căror rol va fi evitarea accidentării animalelor.

De asemenea, proiectanții autostrăzii au acordat o atenție deosebită zonei de luncă dintre Mândra și Șercaia, unde există risc de inundații.

Trei noduri rutiere

Autostrada Brașov – Făgăraș va avea lungimea de 49,3 km și va trece pe teritoriul administrativ al localităților Codlea (unde se va intersecta cu autorstrăzile Brașov – Bacău și Brașov – Ploiești), Dumbrăvița, Șinca, Șercaia și Mândra, unde se va uni cu sectorul de autostradă Sibiu – Făgăraș.   Pe traseul autostrăzii Brașov – Făgăraș se vor amenaja trei noduri rutiere (Codlea Sud, Codlea Nord și Șercaia); 49 poduri, pasaje și viaducte; un spațiu de servicii tip S3; o parcare de scurtă durată; un centru de întreținere și coordonare; două tuneluri de tip cut and cover și o structură tip polată.

Valoarea proiectului este estimată la 7,7 miliarde de lei, iar finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri europene.

Citește mai departe

Trending