Connect with us

Cotidian

FOTO & VIDEO. Brașovul a stabilit un nou record mondial pentru cel mai mare lanț de oameni care citesc

Published

on

Brașovul a reușit să adune duminică în Piața Sfatului, peste 3.072 de oameni într-un lanț uman care citește, trecand astfel peste recordul deținut din 2015, de India, care a adunat, în același loc 3.071 de oameni care citesc. În final, la ora 20.20, numărul celor care au citit în lanțul uman din Piața Sfatului a fost de 3.321. Urmează acum o perioadă de așteptare, în care toate documentele şi întregistrările vor fi trimise pa Guiness Book, pentru ca acțiunea să fie omologată.

Startul în tentativa de doborâre a recordului a fost dat la ora 12.30. Primii care au citit câte o propoziție din romanul „Desculț“ de Zaharia Stancu, ales de organizatori pentru această încercare de doborâre a recordului, au fost prefectul județului, Marian Rasaliu, președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, și viceprimarul Brașovului, Costel Mihai. Imediat după ei au urmat cadrele didactice și studenții de la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă“ și sportivii Clubului Corona, urmați apoi și de alți parteneri oficiali ai proiectului, de localnici și de turiști. La Brașov au venit, de asemenea, și 30 de elevi ai Liceului „Pavel Dan“ din Câmpia Turzii, alături de profesoara Olga Peczi, dar şi alți elevi de la şcoli din Iaşi, Buzău, Bacău sau Botoşani.

Deși au fost momente ale zilei când numărul celor așezați la coada pentru a citi un pasaj din roman a scăzut și existau îndoieli că recordul poate fi doborât, orele serii au adus o mobilizare exemplară a brașovenilor. Astfel, în jurul orei 19.45, recordul a fost bătut, însă acțiunea a continuat, întrucât în Piața Sfatului încă era coadă pentru participarea la această tentativă de doborâre a recordului.  

Cititoarea cu numărul 3072 a fost Daniela Stroie, o predeleancă ce spune că acest record aparține în egală măsură, tuturor celor care au ales să participe la această tentativă.  

Cititorul nr. 3072

Între ultimii zece cititori s-au aflat și trei turiști slovaci, care au făcut o scurtă lecție de limba română, înainte de a trece prin fața microfonului.

La finalul acțiunii, organizatorii de la Asociația C’Art Fest s-au arătat mulțumiți de modul cum a decurs ziua.

„Este şi un soi de surprindere pe lângă o imensă bucurie. Evenimentul a ieşit nu bine, foarte bine. Am fost o echipă de 80 de persoane cu tot cu voluntari, care am muncit serios pentru această manifestare. Am încheiat în jurul orei 20,30 cu 3.321 de persoane. Sunt şi în plus pentru că au fost câteva persoane la care cititul nu s-a auzit foarte clar şi de aceea este bine să avem un plus de participanţi. Tot evenimentul a fost filmat şi toate documentele cu înregistrarea şi semnăturile participanţilor le vom trimite la Guiness Book. Probabil că va mai dura câteva luni până vom şti dacă vom fi acceptaţi sau nu”, a afirmat Alexandru Rareş Creţu, din partea Asociaţiei C’art Fest.

Recordul actual este deţinut de India, cu un număr de 3.071 de oameni care s-au adunat într-o bibliotecă din Gujarat, în septembrie 2015. Pentru a-l doborî, braşovenii trebuie să respecte cu stricteţe câteva reguli. EI trebuie să citească cursiv pasajul din roman înmânat de organizatori. De asemenea, între cititori nu trebuie să existe o pauză mai mare de zece secunde.

Cotidian

S-a stins din viață unul dintre membrii trupei Holograf

Published

on

În această dimineață s-a stins din viață Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf. Anunțul a fost făcut pe Facebook de mai mulți apropiați ai muzicianului.

Muzicianul avea 70 de ani și se lupta cu o boală incurabilă.

„A plecat Mugurel Vrabete de la Holograf. E o veste foarte tristă. Mugurel era un om foarte distins, cultivat, blând, bun și un membru de bază al trupei, un basist talentat. Las un gând aici pentru cei dragi care au rămas în urma lui. Tinerețea noastră a însemnat și Holograf, deci și Mugurel. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris Tudor Chirilă pe pagina sa de socializare.

Membrii formației Holograf au transmis, după decesul basistului trupei, Mugurel Vrabete, că acesta a fost pentru ei „un punct de echilibru” omul care îi aduna și îi așeza atunci când lucrurile se complicau.

„Vine o zi… și astăzi a venit o zi dureroasă. Iulian Vrabete a plecat dintre noi, după o luptă cu o boală incurabilă. A fost parte din familia Holograf timp de peste 40 de ani. Am scris împreună o mare parte din povestea trupei și am trăit împreună și bucurii, și tristeți. Ne doare enorm lipsa lui. Mugurel nu a fost doar prietenul nostru, fratele mai mare, basistul trupei sau un muzician pasionat și talentat. Pentru noi a fost un punct de echilibru, omul care ne aduna și ne așeza când lucrurile se complicau. Gândurile noastre sunt acum alături de familia lui. Drum lin, Mugurel”, au transmis membrii trupei într-o postare pe pagina de Facebook.

Continue Reading

Cotidian

Primăvara aduce la Coresi inspirație, întâlniri și planuri pentru „DA”

Published

on

La Coresi, primăvara nu vine doar cu soare, ci și cu energie, idei noi și motive de bucurie. Între 13 și 15 martie, Piața cu Copaci devine locul unde comunitatea se întâlnește, iar viitorii miri își pot începe oficial povestea nunții perfecte.

Timp de trei zile, organizăm Târgul de Nunți, un eveniment dedicat celor care visează, planifică și construiesc unul dintre cele mai importante momente din viața lor. Într-un cadru relaxat și prietenos, cuplurile pot descoperi inspirație, pot sta de vorbă direct cu furnizorii și pot găsi soluții complete pentru ziua cea mare.

În Piața cu Copaci vă așteaptă:

  • rochii de mireasă spectaculoase și costume elegante pentru miri,
  • verighete și bijuterii care spun o poveste,
  • decoruri și aranjamente florale pline de personalitate,
  • servicii foto & video pentru amintiri memorabile,
  • idei pentru muzică, catering și design de eveniment,
  • oferte și pachete speciale disponibile exclusiv în cadrul târgului.

La Coresi ne întâlnim într-o atmosferă relaxată și plină de energie bună – locul în care ideile se leagă firesc, planurile se conturează, iar emoția se simte la fiecare pas.

Continue Reading

Cotidian

Caravana națională Rotary United Thinkers ajunge la Brașov: un eveniment-experiență în care tinerii învață să își susțină ideile și să recunoască manipularea

Published

on

Pe 14 martie, Caravana Rotary United Thinkers ajunge la Brașov cu un eveniment educațional interactiv dedicat tinerilor între 14 și 20 de ani – o experiență construită pe jocuri, provocări de echipă și exerciții practice prin care aceștia învață să se prezinte clar și autentic, să își susțină ideile și să recunoască manipularea.

Evenimentul va avea loc la Hotel Qosmo, începând cu ora 10:00, și este organizat de Rotary District 2241 România și Republica Moldova, cu sprijinul Rotary Club Brașov și Bepco. Participarea este gratuită, iar locurile sunt limitate.

Caravana United Thinkers nu este un eveniment clasic cu prezentări și discursuri, ci o experiență practică în care participanții învață prin jocuri, simulări și exerciții interactive cum să își prezinte ideile, cum să argumenteze convingător și cum să recunoască manipularea din mediul online și offline. Pe parcursul a aproximativ cinci ore, tinerii vor trece prin provocări de public speaking, exerciții de gândire critică și activități de echipă menite să le crească încrederea și claritatea în exprimare.

Caravana face parte din UnitedThinkers.ro, o platformă educațională gratuită creată de Rotary pentru tineri, prin care experiența profesională și de viață a liderilor din comunitate devine un instrument real de dezvoltare personală. Platforma oferă acces la conversații cu profesioniști, traininguri de comunicare și gândire critică și un parcurs educațional care poate fi finalizat cu certificare.

United Thinkers este rezultatul a peste 10 ani de proiecte educaționale construite prin Rotary Club Brașov, prin care am lucrat direct cu mii de tineri din toată țara. În 2023 am reușit să ducem această experiență la nivel național, prin lansarea platformei UnitedThinkers.ro, cu sprijinul Rotary District 2241 România și Republica Moldova, astfel încât programul să devină accesibil oricărui tânăr cu acces la internet. Caravana este pasul următor. Este modul prin care revenim lângă ei, în orașele lor, pentru a le oferi un spațiu în care să învețe cum să navigheze prin zgomotul informațional de astăzi, să recunoască manipularea și să aibă curajul să își susțină ideile. Am fost deja la Timișoara, Iași, Chișinău, acum ajungem la Brașov și continuăm în toată țara”, spune Medeea Petrovan, managerul programului United Thinkers și membru al Rotary Club Brașov.

Rotary invită tinerii din Brașov să participe la această experiență și îi încurajează pe profesori și părinți să le ofere elevilor oportunitatea de a lua parte la eveniment. Evenimentul va începe cu o scurtă sesiune de deschidere, urmată de două experiențe interactive dedicate dezvoltării abilităților de public speaking și gândire critică, separate de o pauză de socializare cu mini-bufet. Înscrierile se fac online, pe www.unitedthinkers.ro, la secțiunea Caravana.

Continue Reading

Trending