Site icon

Festivalul RomânIA Autentică, în Piața Sfatului, la sfârșit de săptămână. Programul complet

Cea de-a treia ediție a Festivalului RomânIA Autentică va avea loc pe 23 și 24 iunie 2018, iar în acest an, evenimentul ajunge și la Brașov, în Piața Sfatului, care va vi una dintre cele trei orașe gazdă, alături de Iași și Peștișani.

Artiști, meșteșugari, antreprenori, dar în primul rând români, cu toții se pregătesc pentru două zile de vibrație autentică, zile în care muzica, forma, culoarea, versul, textura, gustul și parfumul satului se vor împleti sinestezic, oferindu-ne ore de bucurie și satisfacția că nu e totul pierdut, că frumusețea acestui neam n-a pierit sub valul nimicitor ce anulează specificitatea acestor locuri. 

Programul zilei de sâmbătă, 26 iunie

Prima zi a festivalului, 23 iunie, este dedicată meşteşugarilor, aceşti păstrători şi continuatori ai valorilor materiale, tezaure vii ale poporului nostru. Atelierele de creaţie se vor desfasura pe parcursul întregii zile de 23 iunie în Piața Sfatului . Atelierele vor fi ținute de meșteri recunoscuți ca  Antoaneta Nadu cu atelierul de țesut covoare oltenești, Cornel Sculean cu atelier pictură pe sticlă, icoane, Margareta Armanko cu pictura pe lemn, Manuela Ivan cu atelier pictură lemn stil săsesc, Neuvirt Valeria, Neuvirt Ion cu atelier impletitura cu panuse, Sorin Manesa cu demonstrație de sculptură în lemn, Ghita Ion Constantin cu atelier de confecționat brățări din piele, Alexandru Rotar cu atelier de sticlarit Victoria Colta cu atelier brodat cruciuliță, Alexandru Ilinca și Loredana Danciu cu atelier opinci, Gabriela Bularca atelier crosetat brățări cu mărgele de lemn, Ion Mănăilescu atelier ouă încondeiate, Maria Petcu atelier croșetat lasetă. 

Programul zilei de duminică, 24 iunie

 

 

 

 

Exit mobile version