Ramai la curent!

Politica

Criză administrativă în comuna Augustin. Fără primar, fără viceprimar, în curând și fără Consiliu Local

Publicat

in

Comuna Augustin din județul Brașov a rămas fără primar, fără viceprimar și, mai nou, și Consșiliul Local este „pe făraș“, la un pas de dizolvare, după ce, din 11 aleși, în funcție au mai rămas doar 5, ceilalți dându-și demisia. 

Deocmadată, toate atribuțiile la Augustin au fost asumate de secretarul comunei. 

Am venit să analizăm cum poate funcţiona localitatea din punct de vedere al legalităţii.  La acest moment, localitatea nu este condusă, toate atribuţiile fiind preluate de către secretarul comunei Augustin, neexistând primar, nici viceprimar, iar patru consilieri şi-au dat demisia. Acum este haos la Augustin. Din punctul  meu de vedere, este o laşitate şi o nepăsare totală să-ţi dai demisia pur şi simplu şi să arunci localitatea  în haos, fără să ţii cont de interesele oamenilor sau de faptul că sînt proiecte cu finanţare europeană care se vor bloca, deşi de rezultatul respectivelor proiecte ar trebui să se bucure toată comunitatea. Aş vrea ca toţi cei implicaţi să înceteze cu orgoliile personale, care-i afectează pe locuitorii comunei Augustin”, a declarat prefectul Rasaliu, după o vizită efectuată luni la Augustin.

Ce se poate întâmpla mai departe la Augustin, din punct de vedre al administrației locale

Instituția Prefectului a transmis un comunicat de presă luni, prin care preciza că „deocamdată, în cazul de la Augustin, nu sunt întrunite condiţiile art. 55, al.1, lit.c, din Legea administraţiei publice locale, cu referire la dizolvarea Consiliului Local“.

Totuși, articolul la care face referire Instituția Prefectului prevede că Consiliul Local se poate dizolva „în situaţia în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa prin supleanţi”.

Aceasta este situația de fapt la Augustin, unde din cei 11 consilieri locali, au mai rămas doar cei cinci din grupul PSD, iar pentru a funcționa, deliberativul local are nevoie de minim 7 consilieri (jumătate plus unui înseamnă 6,5).

În schimb, prefectul le-am mai dat o șansă aleșilor de la Augustin. „Le-am dat un termen de gândire de trei zile. Dacă nu se răzgândesc, secretarul localității face nota de constatare privind această situație. Apoi va fi sesizată instanța de contencios administrative care se va pronunța în ceea ce privește întrunirea condițiilor de dizolvare a Consiliului Local“, a explicat prefectul Marian Rasaliu.

Între timp, Prefectul Marian Rasaliu a anunțat că grupul de cinci consilieri PSD Augustin a iniţiat o convocare a Consiliului Local în următoarele zile, în baza prevederilor Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale (potrivit căreia o treime din numărul consilierilor locali poate solicita convocarea Consiliului Local în şedinţă extraordinară), pe ordinea de zi fiind alegerea viceprimarului localităţii Augustin.

Politica

Demisie în direct, în plenul Consiliului Local Făgăraș. Președintele PNL Făgăraș și-a depus mandatul, în semn de protest

Publicat

in

Ședința extraordinară a Consiliului Local de marți, în care a fost aprobat bugetul local al municipiului, a fost una destul de tensionată. Imediat după ce a fost făcută prezența, primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu, a declarat că din cotele defalcate din impozitul pe venit și din sumele din TVA, Făgărașul a primit mai puțini bani.

„Anul trecut, din banii cuveniți, ni s-au luat aproape 2,5 milioane de euro. Anul acesta, mai mult decât cele 6 milioane discutate în comisii (nu a precizat dacă este vorba de lei sau de euro – n.red), ni s-au luat aproximativ două milioane de euro. Cum să echilibrezi un buget, față de anul 2024, când ai un minus de 4,5 milioane de euro, bani care ni se cuveneau? Acești bani sunt plătiți de fiecare dintre dumneavoastră către Trezoreria statului, iar o cotă de 63% din impozitul pe venit ar fi trebuit să vină la bugetul local”, a declarat Sucaciu, care a menționat că vinivat pentru această situație este premierul Ilie Bolojan.

Consilierul demisionar nu și-a asumat bugetul local pe anul 2026

După această intervenție a luat cuvântul consilierul local Cristian Urs, care este și președinte al PNL Făgăraș, a solicitat să ia cuvântul.

Alesul a menținat că bugetul propus de primar „rostogolește datorii” și nu există susținere financairă pentru cheltuielile propuse.   

„Am asistat la ședința comisiilor de specialitate și am avut câteva amendamente ce vizau lucrări neterminate, pentru care nu există finanțări. De asemena, am ridiat problema datoriilor acumulate în ultimii zece ani, pe care actuala administrație nu și le asumă. Responsabilitatea este a fiecăruia dintre consilierii locali și trebuie să votați fără niciun fel de întrebare. Eu nu îmi asum acest buget, părăsesc această sală și vă rog să luați act de demisia mea din Consiliul Local. Vă urez succes”, a declarat Urs.

Conform notificării de demisie ce a fost depusă la registratură, renunțarea la mandat și-a produs efectul începând cu data de 19 mai 2026, ora 15.20.  

Citește mai departe

Cotidian

Sistemul de Management al Deșeurilor în Județul Brașov, în pericol din cauza disputelor politice. Administratorul public al județului Brașov: „În ceasul al doisprezecelea, sunt unii care încearcă să ne împiedice”

Consiliul Județean Brașov riscă să piardă finanțarea europeană pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor, după ce unele primării întârzie semnarea contractelor de asociere necesare depunerii proiectului.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov mai are la dispoziție aproximativ o lună pentru a depune cererea de finanțare pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Brașov. În mare, dosarul este pregătit, însă, conform administratorului public al Județului Brașov, Szenner Zoltan, mai trebuie obținute câteva semnături, din partea unor primării, iar unele autorități locale încă se mai gândesc.

Valoarea totală a proiectului, pentru care Consiliul Județean Brașov, după aproape 2 ani de consultări, modificări și completări ale documentațiilor, a obținut acordul JASPERS (o etapă premergătoare obținerii finanțării europene), se ridică la 185 de milioane de euro cu TVA, iar proiectul va viza toate localitățile din județ. Pentru acest proiect, primăriile nu vor avea de suportat cofinanțări.

Totul este pregătit, mai puțin contractele de asociere

„Există locațiile pentru investiții, au fost date Hotărâri de Consiliu Local prin care comunele și-au exprimat acordul referitor la realizarea investițiilor, am obținut toate avizele, iar PUZ-urile au fost aprobate prin noi Hotărâri de Consiliu Local. A fost finalizat Studiul de Fezabilitate cu toate anexele lui, toate studiile de specialitate, și este în curs emiterea Acordului de mediu de către Direcția Județeană de Mediu. Înaintea depunerii cererii de finanțare mai trebuie doar să semnăm Contractul de asociere între Consiliul Județean și toate Unitățile Administrativ Teritoriale, toate localitățile, din județul Brașov. Pentru că nu vrem să lăsăm pe nimeni în urmă. Avem totul pregătit, termenul final de depunere a Cererii de finanțare este luna iunie. Și totuși, mai sunt localități unde încă se mai gândesc. Chiar și acum, în ceasul al doisprezecelea, sunt unii care încearcă să ne împiedice. În ultimele săptămâni atât eu, cât și colegii de la ADI ISO MEDIU Brașov, inclusiv președintele Consiliul Județean Brașov, Adrian Ioan Veştea, am mers și am discutat cu primari, secretari, administratori publici, consilieri locali, am participat la ședințe de consiliu, am vorbit la telefon non-stop, ca să le oferim detalii și să le răspundem la întrebări. În majoritatea localităților au înțeles importanța proiectului, au răspuns prompt la apelul nostru și le mulțumesc pentru asta. Este ultimul tren, pe care nu ne permitem să îl pierdem”, a declarat administratorul public al județului, Senner Zoltan, care coordonează proiectul.

Totodată administratorul public al județului, a făcut un apel către toate partidele politice, cărora le-a solicitat să se implice în continuarea acestui proiect.

Consiliul Județean și primăriile nu pot suporta costurile

„Fac un apel către partidele politice, către primari, către consilierii locali să înțeleagă importanța acestui moment și să se mobilizeze, astfel încât să putem semna contractul de asociere la timp. Nu este un proiect al Consiliului Județean Brașov. Este proiectul întregului județ, de care vor beneficia toți locuitorii, infiferent de simpatiile lor politice”, a continuat Szenner Zoltan.

Reprezentantul administrației județene a avertizat că, în cazul în care este pierdută finanțarea europeană, Consiliul Județean sau primăriile ar fi puse în situația de a finanța investițiile din fonduri proprii:

„Nici Consiliul Județean Brașov, nici toate autoritățile locale la un loc nu vor dispune de banii necesari pentru gestionarea problemei deșeurilor în județul Brașov”.

În Sitemul de Management Integrat al Deșeurilor sunt prevăzute trei investiții principale: o instalaţie integrată de sortare şi tratare a deşeurilor reciclabile colectate separat şi reziduale, în vederea reciclării şi valorificării materiale şi energetice a deşeurilor la Măieruş; un centru de sortare şi tratare a deşeurilor pentru reciclarea şi valorificarea deşeurilor, de capacitate mai redusă la funcţiona la Părău; o staţie de transfer, la Hoghiz.

Citește mai departe

Politica

Augustin Hagiu (deputat PSD Brașov): Introducem în legislație conceptul de „spațiu de siguranță” la semafor. Pentru că motocicleta nu are culoare politică

Publicat

in

Camera Deputaților se pregătește să voteze în plen modificările aduse Codului Rutier prin care se introduce, pentru prima dată în legislația românească, conceptul de „spațiu de siguranță” la semafor: o zonă marcată de 3 metri, plasată în fața coloanei de mașini la intersecțiile semaforizate și la trecerile cu calea ferată. Acolo, motocicliștii și mopediștii se vor putea poziționa legal în fața autoturismelor când semaforul e pe roșu. Este exact modelul aplicat de ani buni în marile capitale europene, cunoscut sub numele de „advance stop box”, un model european cu rezultate dovedite în fluidizarea traficului și creșterea siguranței rutiere. În plus, motocicliștii vor avea dreptul să se strecoare printre coloanele de mașini oprite la roșu sau la calea ferată, cu condiția să nu depășească 20 km/h, să păstreze o distanță laterală suficientă și să nu îi încurce pe ceilalți participanți la trafic. Practic, filtering-ul, manevra pe care orice motociclist o cunoaște din capitalele europene, devine o practică legală și în România. Un alt câștig important este că motocicletele și mopedele vor putea circula pe banda dedicată mijloacelor de transport în comun, în condițiile stabilite de administratorul drumului.

De ce contează asta pentru toți șoferii, nu doar pentru motocicliști

„Sunt aproape 225.000 de motociclete și peste 6.600 de mopede înmatriculate în România. Vorbim de o comunitate mare, nu de o nișă. Iar fiecare motociclist care alege să meargă pe două roți în loc de patru este o mașină în minus la semafor”, a explicat deputatul Augustin Hagiu (PSD Brașov).

Datele arată că Bucureștiul este, de ani buni, cea mai aglomerată capitală din Uniunea

Europeană. În 2025, un șofer bucureștean a pierdut, în medie, 171 de ore în trafic, cu 15% mai mult decât în 2024, conform TomTom Traffic Index. Un studiu belgian citat de inițiatorii proiectului arată că, dacă 10% dintre șoferi ar renunța la mașină în favoarea unui scuter sau a unei motociclete, timpul mediu de așteptare în trafic ar putea scădea cu până la 40%.

„Le dăm celor care vor să meargă pe motocicletă reguli normale, care funcționează deja în toată Europa. Iar de asta vor beneficia toți cei care rămân pe patru roți, pentru că vor avea mai puține mașini în față la semafor. Vreau să le mulțumesc, pe această cale, colegilor din Comisia pentru transporturi și infrastructură pentru sprijinul acordat acestui proiect și pentru amendamentele care au îmbunătățit forma finală a textului. A fost o muncă serioasă, făcută responsabil, dincolo de orice calcul politic. Vreau, însă, să spun un lucru foarte clar: o asemenea schimbare cere maturitate și responsabilitate din partea tuturor, cel puțin în primii ani de la aplicare. Șoferii au nevoie de timp să se obișnuiască cu motocicletele care vin în față la semafor, iar motocicliștii trebuie să înțeleagă că noul cadru legal nu este o invitație la abuz. Cei 20 km/h, distanța de siguranță și respectul față de ceilalți participanți la trafic nu sunt detalii, sunt chiar fundamentul acestei reforme. Doar așa o regulă europeană bună va funcționa și pe străzile din România”, a încheiat deputatul

Citește mai departe

Trending