211 elevi au absolvit în acest an Școala Profesională Germană Kronstadt, iar în curând cu toții vor fi angajați la una dintre companiile la care, pe timpul școlii, au făcut practică. Potrivit directorului Consiliului de Administrație al SPGK, Dan Grigore, această a cincea generație, este cea mai bună a școlii, de până acum, din punct de vedere al rezultatelor în concursurile naționale, dar și al procentului de angajare după absolvire, care este deja de 100%.
În acest an, activitatea Școlii Profesionale Germane Kronstadt – prima școală în sistem dual din România, a fost defiintă de cifra 5: 5 generaţii de absolvenţi cu 5 calificări într-o şcoală care a împlinit 5 ani de la dobândirea personalităţi juridice din 1 iulie 2013.
Această a cincea generație de absolvenți este una care a primit 100% oferte de angajare din partea companiilor partenere din Clubul Economic German (DWK) ce susține unitatea de învățământ. Acest lucru s-a mai întâmplat doar cu generația a treia, din 2006. În rest, procentul de angajare a fost de 94% la primele generații, din 2014 și 2015 și 92% la generația a patra, din 2017, oricum unul mult peste orice altă unitatea de învățământ din Brașov.
Din 362 de locuri școase la concurs pentru anul școlar 2018 – 2019, 75% sunt deja ocupate, prin selecție
Continuând parteneriatul cu DWK, Școala Profesională „Kronstadt“ a scos la concurs, în acest an, 362 de locuri. Din anul școlar 2018-2019 se începe și parteneriatul între SPGK, Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleț”, Primăria Municipiului Brașov, ISJ Brașov si asociația DWK Fit For Future, în vederea școlarizării unui număr de 100 elevi profil electromecanic utilaje și instalații industriale.
La prima etapă de admitere au fost acceptați 275 elevi, care provin din 17 județe, rescotvi Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Iași, Neamț, Prahova, Suceava, Tulcea, Vaslui. Pentru a doua etapă de admitere au rămas 87 locuri libere.
„Școala Profesională Kronstadt a câștigat în ultimii ani foarte mult în calitate. Dacă inițial conta cantitatea, adică numărul de elevi acceptați la această școală, acum se merge pe calitate“, a declarat inspectorul școlar pentru învățământ tehnic și profesional, explicând de ce, în primă fază, au fost acceptați, pe cele 362 de locuri, doar 275 de elevi (75%), deși 95% dintre ele au fost vizate de elevi. Restul de locuri vor fi ocupate în a doua etapă de admitere, în toamnă, când se va face, din nou, o selecție.
În anul școlar 2018-2019 școala va avea în total, aproximativ 850 elevi învățămînt profesional dual, clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și aproximativ 115 elevi învățămînt seral, clasa a XI-a, XII-a, XIII-a.