Protecția Consumatorilor a amendat Bancpost pentru practici comerciale incorecte și afectarea intereselor clienților

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a amendat Bancpost cu 150.000 de lei pentru practici comerciale incorecte  și afectarea intereselor economice ale consumatorilor, conform O.G. 21/1992(r2), a transmis joi Autoritatea. 

Potrivit anunțului făcut de ANPC, în acest caz a fost aplicată măsură complementară “Restituirea sumelor de bani percepute nejustificat pentru întreg portofoliul de credite cesionat de către Bancpost S.A (fie direct, fie prin intermediul altor societăți, respectiv EFG New Europe Funding B.V., Eurobank Ergasias S.A. etc.) reprezentând dobânzi, dobânzi penalizaloare, penalități calculate și reținute în perioadă 11.07.2008-27.03.2018, când cesionar a fost EFG New Europe Funding B.V. (actuală ERB New Europe  Funding B.V.)”.

În urma acțiunii de control au fost verificate aspecte privind cesiunea de creanțe de la Bancpost S.A. la EFG New Europe Funding B.V. (actuală ERB New Europe Funding B.V.), fiind o persoană juridică neautorizată. În consecință, având în vedere faptul că, față de debitorii cedați nu au fost îndeplinite formalitățile prevăzute de lege pentru opozabilitatea cesiunii de creanță, instituția de credit cedentă Bancpost S.A. are calitate procesuală pasivă și nu se justifica calitatea de creditor a cesionarului față de debitorii cedați. Întrucât cesionarul creditului nu a avut calitatea de bancă, instituție de credit autorizata, dobândă calculată și reținută trebuia să fie zero pe întreagă perioadă a cesionării între 11.07.2008 – 27.03.2018, mai arată comunicatul ANPC.
 
Cu privire la aceste aspecte, ANPC a informat și Agenția Națională de Administrare Fiscală, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Oficiul Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor și Banca Națională a României. 
 
Reamintim că în acest moment Banca Transilvania este noul proprietar al pachetului majoritar de acțiuni (99,15%) deținut de Eurobank Group la Bancpost, respectiv al acțiunilor deținute la ERB Retail Services IFN şi ERB Leasing IFN, valoarea totală a tranzacției fiind de peste 225 de milioane de euro, inforemază un comunicat. 
Bancpost a fost achiziționată la 75% din valoarea activului net, pentru aproximativ 178,67 milioane euro. Pentru ERB Retail IFN, BT a plătit 40,42 milioane euro (77% prețul de piață al acțiunilor/valoarea contabilă), iar pentru ERB Leasing IFN, 6,79 milioane euro (63% prețul de piață al acțiunilor/valoarea contabilă). În plus, Banca Transilvania a preluat un împrumut subordonat în valoare de 80 milioane euro pentru Bancpost. Odată cu finalizarea tranzacției dintre Eurobank Group şi BT începe integrarea acestor entități în Grupul Financiar Banca Transilvania.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.