Site icon

De-a v-aţi ascunselea cu Noul Spital al Braşovului! Dr. Dan Grigorescu reclamă că iniţiatorii proiectului sunt ignoraţi

Dr. Dan Grigorescu, reprezentantul Asociaţiei Noul Spital al Braşovului (ANSB), care a iniţiat proiectul de construire a unui spital regional la Braşov, atrage atenţia că specialiştii care au iniţial proiectul sunt ignoraţi în toată procedura de implementare.

Într-o postarea pe pagina sa de Facebook, dr. Dan Grigorescu spune că ANSB nu a fost nici măcar anunţată, darămite invitată la prima şedinţa a Grupului de lucru, la care a participat şi un
reprezentant al BERD. Dr. Grigorescu spune că în ciuda faptului că de curând, primarul Braşovului a propus o colaborare între specialiştii Ministerului Sănătăţii, ai primăriei Braşov şi ai ANSB, situaţia este pe punctul de a se repeta. „O altă întâlnire se pregateşte pentru miercuri, 8 august. În aceleaşi condiţii, adică fără ca ANSB să fie prezentă şi să susţina proiectul! Pe care asociaţia l-a iniţiat, l-a conceput, l-a dezvoltat, i-a găsit varianta de finanţare şi l-a promovat în comunitatea braşoveană! Mai simplu spus, după aproape trei ani de muncă l-a adus practic în stadiul doar de a fi implementat, ceva de genul «mura-n gura»!“, a scris dr. Dan Grigorescu, care cu această ocazie a decis să publice pe Facebook şi o prezentare a proiectului, în varianta propusă de ANSB.

Bun! Că niște domni nu ne vor la masa discuțiilor, mai că aș putea înțelege… Dar să duci înainte un proiect direct spre ratare, fără chiar să ai înțelegerea acestei tragedii, asta nu mai e de înțeles. Și nici de acceptat! Ca urmare, pentru că telefoanele sună în gol („abonatul nu răspunde, vă rugăm reveniți!) iar timpul nu mai are răbdare, am luat câteva decizii: Prima: Brașoveni, aveți mai jos proiectul Noului Spital Regional, așa cum a fost deja prezentat de ANSB în mai multe ocazii și în forma în care l-am „predat” inclusiv Primăriei. Ca să îl înțeleagă toată lumea care dorește! Și să-l compare cu ceea ce se pregătește… Secundo: Propunem și solicităm ca analiza acestui proiect să fie realizată de un colectiv mult mai larg de profesioniști și experți implicați în fenomenul sănătății publice, alături de care să fie invitați și membrii de valoare ai comunității brașovene! Numai așa proiectul va putea fi considerat cu adevărat „al comunității”, în calitate de beneficiar pe termen lung al acestuia! Tertio: Anunțăm public că ANSB își declară disponibilitatea și voința de a participa (prin reprezentanți) la toate rundele de discuții și analize privind acest proiect.  Că așa este și corect, și moral! Nu, domnilor?, a scris dr. Grigorescu. 

Exit mobile version