Site icon

Fațada restaurată a Rectoratului Universității Transilvania din Brașov ar putea fi admirată în vara anului viitor

Începută în toamna anului trecut, restaurarea fațadei clădirii Rectoratului Universității Transilvania s-ar putea încheia vara viitoare, după ce zilele trecute, după ce zilele trecute a fost semnat un contract pentru finalizarea lucrărilor. Contractul, în valoare de 2,647 milioane lei, inclusiv TVA, a fost atribuit unei firme din Ploiești, Inspeti Building Restauration SRL, care va trebui să termine lucrările în 6 luni. 
 
Prin acest proiect se vor realiza, printre altele, reparații la elementele de zidărie, la acoperiș și vor fi curățate elementele pe care s-au depus excremente de păsări, după care se vor instala dispozitive „anti-păsări”.  De asemenea, vor fi curățate picturile murale și tencuielile, iar unde este cazul vor fi refăcute elementele foarte degradate. Intervenții se vor face și la statuete, la elementele de piatră naturală și la balconul de deasupra intrării principale. Nu în ultimul rând, la fundație și soclu vor fi realizate lucrări eliminare a igrasiei, elementele din lemn vor fi recondiționate, iar cablurile de pe fațadă vor dispărea. 
 Conform documentației aferente licitației, în timpul evaluării fațadei, cele mai mari probleme au fost descoperite la balcon. De asemenea, elementele de piatră naturală de pe fațadă sunt destul de afectate de trecerea timpului, iar una dintre statuete a fost murdărită cu vopsea, intenționat sau accidental.
Totodată, pe unele porțiuni au fost descoperite urmă de vopsea roșie, folosită după anul 1950 pentru decorarea fațadei. Această vopsea va fi îndepărtată, astfel încât fațada să revină la aspectul original. 
Acest proiect reprezintă o continuare a programului de restaurare demarat anul trecut, valoarea iniţială a lucrărilor fiind estimată  3,7 milioane lei. 
Clădirea Rectoratului a fost construită în stil neorenascentist după proiectul arhitectului Peter Bartesch între anii 1881-1885. Inițial, aici a fost Palatul Oficiului de Pensii, instituție care a închiriat parterul  restaurantului Transilvania şi Poştei (până în 1900, când s-a construit noua clădire a Poştei). Etajle I și II au fost închiriate Prefecturii, în acest imobil fiind amenajată și locuința prefectului județului. După Al Doilea Război Mondial, în clădirea Rectoratului a fost Sfatul Popular al Regiunii Brașov, iar în 1968 imobilul a fost dat în administrarea Universității din Brașov. 
Clădirea Rectoratului Universității Transilvania  a fost clasata monument istoric de importanță națională. 
 
Exit mobile version