Primăria Brașov și RATBV vor să investească în construirea unui garaj nou, acoperit în mare parte, pentru autobuzele și troleibuzele operatorului de transport public, pentru a prelungi durata de viață a acestora dar și pentru a reduce consumul de conbustibil. Operatorul de transport în comun susține că existența unor spații de parcare închise și încălzite ar însemna un consum mai redus de motorină înainte de scoaterea pe traseu a vehiculelor, pentru că nu ar mai fi nevoie de funcționarea „în gol“ a vehiculelor pentru încălzire.
Reprezentanții RATBV susțin că în prezent, în sezonul rece, din cauza temperaturilor scăzute, pregătirea autobuzelor pentru ieșierea pe traseu înseamnă un cosum cu 15% – 20% de motorină, ceea ce pe parcursul unui an, dacă există 120 de zile reci la Brașov, înseamnă 15,6 tone de combustibil în plus, la o medie de 130 de vehicule scoase în trafic zilnic. Și asta pentru că autobuzele funcționează în gol aproximativ 20 de minute, ceea ce determină creșterea consumului de combustibil dar și creșterea nivelului de noxe.
Noul garaj pe care RATBV vrea să îl construiască pentru adăpostirea flotei va fi realizat pe spațiul actualului garaj, la capătul străzii Hărmanului, lângă sediul firmei de transport public, pe un teren de 11.740 de metri pătrați. Proiectul se află în faza de realizare a Studiului de Feabilitate. Contractul pentru SF, estimat la 132.000 de lei fără TVA a fost ofertat de o firmă din București care va avea la dispoziție 45 de zile să vină cu acest studiu.
Investiția presupune amenajarea unei platforme de parcare pentru autobuze și troleibuze, construirea unui hangar pentru reparații și întreținere, a unor anexe pentru birouri, vestiare și grupuri sanitare, construirea unei hale pentru verificări tehnice după reparații și inspecții tehnice periodice (ITP), construirea de hale de întreținere (mecani-energetic, electroniști), magazii pentru piese, stații de spălare și vopsire, dar și crearea unei stații pentru alimentarea cu carburanți. Tot la acest garaj, municipalitatea are în plan montarea de panouri fotovoltaice pe acoperișul clădirilor.