Ramai la curent!

Fapt divers

DN 13 și-a reconfirmat numele de „drumul morții”. Două persoane au decedat sâmbătă seara în urma unor accidente teribile

Publicat

in

Pompierii brașoveni și colegii lor din Mureș au avut sâmbătă o seară neagră, când au fost solicitați să intervină la două accidente grave pe DN 13 (porțiunii din Valea Bogății a acestei artere în se mai spune și „drumul morții”, din cauza numărului mare de accidente).

Astfel, potrivit ISU Brașov, un apel primit pe 112 anunța producerea unui accident rutier pe DN 13 între localitățile Rupea și Fișer. Un tir ce transporta ovine s-a răsturnat peste un autoturism. Două persoane din autoturism au rămas încarcerate. Echipajele de descarcerare și medicale solicitate în sprijin de la ISU Mureș au ajuns la fața locului și au început procedurile de extragere a victimelor. „Echipajele ISU Brașov plecate către locul intervenției au fost anunțate despre producerea unui alt accident între localitățile Hoghiz și Rupea Gară, acolo unde o victimă era rămasă încarcerată în propriul autoturism. Ajunse aici au extras victima din mașină, i-au acordat primul ajutor, dar din păcate nu s-a putut face nimic pentru aceasta, fiind declarată decedată”, au precizat reprezentanții ISU Brașov. Conform purtătorului de cuvânt al Poliției Brașov, agent șef Gabriela Dinu, în urma verificărilor s-a stabilit că șoferul  „avea permisul de conducere anulat”.

După intervenția la acest accident,  pompierii și-au continuat deplasarea către primul accident, pentru a participa la descarcerarea celor două victime. „În ciuda eforturilor depuse de salvatori o victimă a fost declarată decedată și la acest eveniment rutier, iar cea de a doua victimă rămasă între fiarele contorsionate a fost extrasă, stabilizată și transportată la spital. O a treia persoană ce s-a aflat în autoturism, a fost evaluată de echipajele medicale și ulterior a fost transportată la spital”, au precizat reprezentanții ISU.

Fapt divers

Râșnovul, sub asediul urșilor. Un exemplar a fost capturat și eutanasiat

Publicat

in

Un urs care și-a făcut un obicei în a intra gospodăriile râșnovenilor a fost eutanasiat miercuri seara. Echipa de intervenție a fost alertată la ora 21.45, după ce animalul a apărut în zona Promenadei și a în mai multe gospodării din cartierele Valea Popii, Caragiale, apoi a mers pe strada 1 Mai.

„Exemplarul a fost capturat în condiții de siguranță. În urma evaluării efectuate la fața locului, s-a decis eutanasierea acestuia, având în vedere comportamentul habituat, lipsa reacției de evitare a prezenței umane și prejudiciile produse în gospodăriile cetățenilor. Protejarea vieții și siguranței locuitorilor orașului Râșnov reprezintă o prioritate permanentă a administrației publice locale, fiind întreprinse în mod constant măsuri pentru prevenirea pătrunderii animalelor sălbatice în intravilan”, a anunțat Primăria Râșnov.

Urșii se adaptează

Începând de anul trecut, Primăria Râșnov a început montarea unor garduri electrice la marginea pădurii, astfel încât animalele să nu mai intre în oraș. În mare, aceste garduri au avut efect, însă, anul acesta un urs a reușit să treacă de aceste bariere, săpând pe sub firul electric. Animalul a fost capturat, relocat și nu a mai intrat în oraș.

Pe de altă parte, mai nou, urșii nu mai încearcă să intre în oraș dinspre pădure, ci o fac dinspre Vulcan, unde nu sunt garduri electrice.

Citește mai departe

Fapt divers

RO-ALERT. Urs în zonă locuită din Brașov

Locuitorii din Brașov au primit marți o alertă RO-ALERT după ce un urs a fost observat pe strada După Iniște. Autoritățile le recomandă oamenilor să evite zona și să nu se apropie de animal până la înlăturarea pericolului.

Publicat

in

Autoritățile din Brașov au emis marți un mesaj RO-ALERT după ce prezența unui urs a fost semnalată pe strada După Iniște, în cartierul Șchei. Avertizarea a fost transmisă locuitorilor din apropiere pentru a preveni eventuale incidente și pentru a permite intervenția echipajelor specializate. Oamenii au fost sfătuiți să evite deplasările în zonă și să rămână în locuințe până când pericolul va fi înlăturat.

Potrivit mesajului transmis prin sistemul RO-ALERT, cetățenii trebuie să păstreze distanța față de animal și să nu încerce sub nicio formă să îl fotografieze, să îl urmărească sau să îl hrănească. Astfel de comportamente pot provoca reacții imprevizibile și pot pune în pericol atât oamenii, cât și animalul. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a recomandat, de asemenea, proprietarilor de animale să își protejeze animalele din gospodărie, însă fără a se expune unor riscuri suplimentare.

Citește mai departe

Fapt divers

Operațiunea JUPITER: 207 percheziții și 77 de persoane vizate de audieri în cea mai amplă operațiune anti-fraudă a Poliției Române

Poliția Română și procurorii desfășoară marți 51 de acțiuni operative în cadrul operațiunii JUPITER 5. Sunt puse în executare 207 mandate de percheziție și 77 de mandate de aducere, în dosare care vizează de la evaziune fiscală și corupție până la trafic de arme, contrabandă și spălare de bani.

Publicat

in

Polițiștii, sub coordonarea procurorilor, efectuează, marți, 207 percheziții domiciliare, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, infracțiunilor la regimul armelor, al faptelor de natură judiciară, precum și la regimul silvic, în cadrul operațiunii Jupiter, condusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.

„Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, în cadrul operaţiunii „JUPITER 5”, în cursul zilei de astăzi, 9 iunie 2026, sunt desfăşurate 51 de acţiuni operative la nivel naţional, fiind puse în aplicare 207 de mandate de percheziţie domiciliară şi 77 de mandate de aducere în dosare penale aflate în instrumentarea unităţilor de parchet din ţară, valoarea prejudiciului identificat fiind de 23.544.078 lei.”, informează IGPR, potrivit unui comunicat de presă.

Sunt investigate infracţiuni economico-financiare, fapte de corupţie, infracţiuni silvice, infracţiuni privind regimul armelor şi muniţiilor, înşelăciune, spălarea banilor, camătă, fals în declaraţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, delapidare, contrabandă, abuz în serviciu, punere în circulaţie de produse contrafăcute şi obţinere ilegală de fonduri, fals material în înscrisuri oficiale, bancrută simplă şi bancrută frauduloasă, şantaj, infracţiuni la regimul jocurilor de noroc, tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, braconaj, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, precum şi infracţiuni prevăzute de legislaţia fiscală.

Activităţile procedurale au ca obiect ridicarea de înscrisuri, a sistemelor informatice, precum şi a mediilor de stocare a datelor, în vederea identificării şi conservării datelor relevante pentru fiecare cauză. De asemenea, sunt vizate bunurile susceptibile a proveni din activităţi infracţionale ori deţinute fără drept, precum şi orice alte mijloace de probă necesare stabilirii situaţiei de fapt şi dovedirii complete a mecanismului infracţional.

În paralel, vor fi dispuse măsuri preventive și vor fi instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile, conturilor bancare şi altor valori patrimoniale, în scopul garantării recuperării prejudiciilor produse prin faptele cercetate, precum şi al asigurării executării măsurilor de siguranţă a confiscării speciale sau, după caz, a confiscării extinse.

„Operaţiunea „JUPITER” are drept scop combaterea criminalităţii la nivel naţional prin acţiuni coordonate între Ministerul Public şi Poliţia Română, constând în identificarea şi destructurarea grupărilor infracţionale, tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate, recuperarea prejudiciilor şi a produsului infracţional. Prin intervenţii operative simultane pe întreg teritoriul ţării, se urmăreşte întărirea siguranţei cetăţenilor, protejarea ordinii şi liniştii publice, prevenirea faptelor antisociale şi asigurarea unui climat de legalitate şi încredere în aplicarea legii la nivelul întregii societăţi”, precizează IGPR.

Reamintim că Operațiunea JUPITER a vizat și o firmă din județul Brașov, pentru o fraudă cu fonduri prin Programul Start-Up Nation. Polițiștii au efectuat ieri cinci percheziții domiciliare în acest dosar.

Citește mai departe

Trending