Primăria Braşov vrea să cumpere 35 de mijloace de transport ecologice. În Centrul Vechi vor circula autobuze hibrid

Primăria Braşov va depune o cerere de finanţare pentru achiziţia a 25 de troleibuze noi şi 10 autobuze hibrid. Proiectul „Achiziţia de mijloace de transport moderne“ va fi înregistrat pe POR 2014-2020, Axa prioritara 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, mijloacele de transport ecologice urmând să fie utilizate pentru 8 trasee ale RATBV din municipiul Braşov.  Pentru a depune cererea, Municipalitatea va comanda un studiu de trafic. Contractul pentru acest studiu, estimat la 42.000 de lei, va fi atribuit prin achiziţie directă, data limită de depunere a ofertelor fiind 14 septembrie. 

După ce vor fi achiziţionate, autobuzele hibrid şi troleibuzele vor înlocui o parte dintre vehiculele vechi, cu un grad mare de poluare. 

Troleibuzele vor  circula pe cele cinci trasee existente şi în prezent:
* Linia 3 (Valea Cetăţii – Stadionul Tineretului);
* Linia 7 (Rulmentul – Roman);
* Linia 8 (Rulmentul – Saturn);
* Linia 10 (Triaj – Valea Cetăţii);
* Linia 33 (Roman – Valea Cetăţii).

Autobuzele hibrid vor fi alocate pe traseele din Centrul vechi al oraşului înlocuind vehiculele existente cu norma de poluare EURO 2 sau 3:
* Linia 50 (Livada Poştei – Podul Creţului);
* Linia 51 (Tocile – Gara Braşov)
* Linia 50 (Tocile – Roman/Panselelor).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.