Site icon

Un grup statuar din bronz, de peste 3 metri înălțime, va fi ridicat în parcul de la Colegiul „Andrei Șaguna“ Brașov

Sursa foto: http://www.memorialsighet.ro/

Un grup statuar reprezentându-i pe fraţii Lapedatu va fi ridicat în parcul de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna“, în apropierea statuii lui Ciprian Porumbescu. Construcţia a primit avizul în şedinţa comună a Comisiei de Circulaţiei şi a Comisiei tehnice de Amenajarea Teritoriului şi Urbanism de la Primăria Braşov însă va trebui să mai treacă de câteva „filtre“ printre care şi un aviz din partea Ministerului Culturii.

Grupul statuar va fi construit din bronz şi va avea o înălţime de trei metri la care se va adăuga şi soclul.

Fraţii Lapedatu s-au remarcat graţie studiilor şi s-au impus în viaţa politică şi socială a naţiunii, aduncând contribuţii semnificative în cultură (Alexandru) şi în economie (Ion) în România de dinaintea celui de Al Doilea Război Mondial.

Alexandru I. Lapedatu, născut în 1876 a fost ministrul Cultelor şi Artelor în şase guverne şi Ministru de Stat al României în patru guverne, preşedinte al Senatului României, membru al  Academiei Române, preşedintele acesteia şi secretarul său general. Istoric medievist, a fost, alături de Vasile Pârvan, unul din ctitorii Universității Daciei Superioare din Cluj. Împreună cu Ion Lupaș a înființat Institutul de Istorie și seria sa de periodice. Adus la București de activitatea academică, a ocupat funcții de vârf în stat. La 8 iunie 1948 este exclus din Academia Română, iar doi ani mai târziu, în noaptea fatidică de 5/6 mai 1950, este arestat și dus la Sighet. La vârsta de 74 de ani, intelectualul prob și demn părăsește viața, după mai puțin de patru luni de detenție (30 august 1950). 

Ion I. Lapedatu, fratele său gramăn, a fost economist şi om politic român, ministru de finanţe al României (1926-1927) şi guvernator al Băncii Naţionale a României (1944-1945), emis de comuniști, membru de onoare al Academiei Române (din 1936).   A fost, ca și fratele său, membru al Academiei Române, exclus la rândul său odată cu etatizarea în 1948 a supremului for științific. Grav bolnav, scapă de arestare, dar moare, cu câteva luni mai târziu decât Alexandru Lapedatu, la 24 martie 1951. 

Cei doi gemeni sînt fiii lui Ioan Alexandru Lapedatu,doctor al Universităţii din Bruxelles, poet, prozator şi jurnalist român transilvănean şi profesor de limbi clasice la Gimnaziul Superior Greco-Ortodox Român din Braşov. 

Exit mobile version