Primăria Brașov anunță investiții de 500.000 de lei, într-un bike-park cu piste de downhill în Masivul Postăvarul

Foto: Bike Park Postăvarul

Anunțat încă din anul 2015, proiectul bike-park-ului din Masivul Postăvarul ar putea fi materializat anul viitor. Primăria Brașov a anunțat că a primit documentația tehnică pregătită de două asociații de profil, Play Bike și Nh Bike, iar în bugetul local pe anul 2019 va fi prevăzută suma de 500.000 de lei, pentru amenajarea a trei trasee, investiția urmând a fi derulată de municipalitate și de Regia Locală a Pădurilor Kronstadt Brașov. Până la demararea lucrărilor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a afirmat că mai trebuie parcurse unele proceduri juridice, legate de terenul din Postăvarul.

„Regia Locală a Pădurilor Kronstadt va prelua săptămâna viitoare documentația, urmând să finalizeze demersurile pentru includerea în categoria «pădure parc» a zonei în care se vor efectua lucrările de amenajare a traseelor pentru biciclete, astfel încât să se poată realiza lucrările de amenajare a celor trei trasee”, a explicat Toarcea.

După ce se va trece de această etapă vor putea fi făcute și lucrările propriu-zise, prevăzute în dosarul predat de cele două asociații. Pe unele porțiuni ale pistelor de downhill, în se vor realiza chiar și niște „podețe de lemn”.

După amenajare, cele trei trasee, care vor trece și pe domeniul schiabil din Poiana Brașov, vor fi gestionate de administratorul pârtiilor de schi. De altfel, primarul Brașovului, George Scripcaru a anunțat că se ia în calcul ca telegondola din Poiană să funcționeze și vara, această instalație de transport pe cablu urmând a fi folosită de cei care vor folosi cele trei „pârtii” pentru biciclete.

„Acest sport s-a dezvoltat foarte mult în România și cred că cele trei trasee vor deveni o atracție turistică importantă a Brașovului. De asemenea, pe Masivul Postăvarul se vor putea desfășura și competiții sportive”, a mai spus primarul.  

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.