Poiana Brașov, luată cu asalt dinspre Râșnov. În stațiune nu mai sunt locuri de parcare, iar șoferii sunt direcționați către Poiana de Jos

Poiana Brașov este din nou plină, după ce au început să iasă turiștii la plimbare sau la schi. Astăzi, potrivit Primăriei Brașov, stațiunea a fost luată cu asalt dinspre Râșnov, probabil de turiștii cazați în zona Bran Moieciu, sau de brașovenii care au preferat să facă un ocol pentru a evita aglomerația de pe Drumul Poienii.  Practic, potrivit monitorizării realizate de  Poliția Locală, numărul mașinilor care urca dinspre Râșnov este dublu fata de numărul celor care urca dinspre Brașov. 

„Facem un apel la turiști să utilizeze mijloacele de transport în comun dinspre Brașov spre stațiune. Cei care vor neapărat să urce cu mașinile, să le lase în parcarea multietajată din Poiana de Jos. În acest moment (în jurul orei 15.15 – n.n.) sunt libere 200 de locuri. Între Poiana de Jos (Cabana Junilor) și Poiana Brașov se circulă cu foarte mare dificultate. În momentul în care ajung în Poiana Brașov, turiștii au șanse foarte mici să găsească un loc liber, de aceea un echipaj al Poliției Locale îi îndrumă, de la sensul giratoriu de la parcarea multietajată, sa își lase mașinile acolo și să utilizeze pentru deplasare linia 60, traseu pe care transportul este gratuit”, au transmis reprezentanții Primăriei Brașov.

Cel mai probabil, turiștii au ieșit la o plimbare, pentru că, potrivit imaginilor de pe cele două camere din Poiana Brașov, la ora 15.45, pârtiile nu erau foarte aglomerate. De altfel, la ora 16.00 se închid instalațiile de transport pe cablu, iar închiderea pârtiilor se face în jurul orei 16.40. 

1 Trackback / Pingback

  1. Trei staţiuni de pe Valea Prahovei, blocate în prima parte a zilei, de traficul intens pe DN1, între Brașov și Bucureşti – Brașov Metropolitan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.