Ramai la curent!

Investitii

4 oferte pentru terminalul de 184,761 milioane lei al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav

Publicat

in

Consiliul Judeţean Braşov a primit patru oferte pentru construirea terminalului viitorului Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav. Luni, la ora 15.00, la data limită, şi-au înregistrat ofertele companiile BOG’ART SRL București, CONSTRUCŢII SA Sibiu, KESZ CONSTRUCȚII ROMANIA SRL Cluj și PORR CONSTRUCT SRL București. 



 

Valoarea totală a proiectării și execuției acestui obiectiv de investiții este de 184.671.650 lei. 

„Ne bucurăm că proiectarea și construirea terminalului de pasageri al AIBG a suscitat un interes mare din partea firmelor de construcții. Așadar, avem de unde selecta și sperăm ca etapele de evaluare să fie parcurse fără probleme, astfel încât în cel mai scurt timp posibil să desemnăm un câștigător și să începem lucrările”, a spus președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.

Pentru realizarea terminalului AIBG, administrația județeană a colaborat cu arhitectul brașovean Dorin Ștefan, care a prezentat două soluții arhitecturale.  Din cele două a fost agreată varianta mai puțin costisitoare, având în vedere că lucrarea este finanțată integral de către Consiliul Județean Brașov. Pentru această variantă s-au cerut avizele privind fluxurile de pasageri, de la instituțiile cu responsabilități în domeniu (SRI, Poliția de Frontieră și Direcția Vamală), iar acestea au fost obținute în baza planurilor finale ale terminalului, care relevă o suprafață desfășurată de 11.780 mp la care se adaugă o suprafață de 510 mp, reprezentând terase construite deschise și acoperite în afara perimetrului construit.

În cadrul ședinței Consiliului Județean Brașov din 30 octombrie 2018 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Terminal de pasageri – Aeroport Internațional Brașov – Ghimbav” – etapa a III-a, indicatori care respectă condiționalitățile din punct de vedere tehnic și al suprafeței desfășurate, convenite cu instituțiile menționate mai sus.

Valoarea și suprafața terminalului:

Valoare totală, inclusiv TVA: 184.671.650 lei (39.637.620 euro, la cursul de schimb 4,6590 lei = 1 euro).
Valoare totală, exclusiv TVA: 155.186.260 lei (33.308.920 euro), din care Construcții +Montaj, inclusiv TVA: 111.054.250 lei (23.836.500 euro)
Construcții+Montaj, exclusiv TVA: 93.322.900 lei (20.030.670 euro)
Suprafața construită a terminalui: 4092 mp
Suprafață subsol: 3113 mp
Suprafață parter: 4092 mp
Suprafață etaj:  4575 mp 
Aria desfășurată: 11780 mp
Volum: 64775 mc
Înălțime subsol: 4,30-4,20 m
Înălțime parter: 5,95 m
Înălțime etaj: 4,05-7,27 m
Suprafață terase construite deschise și acoperite, în afara perimetrului construit al terminalului, care vor face parte din viitoarea extindere:  510 mp (spre parcarea publică pe laturile nord-est și sud-vest).

Structura constructivă a terminalului:

– fundații tip radier cu grinzi, pereți beton armat la subsol, stâlpi, grinzi principale și secundare metalice, planșee din tablă cutată cu suprabetonare;
– planșeu acoperiș metalic alcătuit din grinzi principale și secundare parțial din tablă cutată cu suprabetonare. Învelitoare alcătuită din panouri metalice tristrat pentru acoperiș;
– fațade sistem perete cortină din oțel autoportant;
– pereți interiori de compartimentare ușori din gips carton obișnuit și rezistent la foc în funcție de destinația încăperilor;
– finisaje pereți zugrăveli, vopsitorii, placaje faianță, pardoseli din piatră naturală, gresie porțelanată mată antiderapantă de interior, pardoseli din PVC antistatic, rășini epoxidice industriale pentru trafic greu.

 

 

Investitii

Primăria Brașov plătește peste 330.000 de lei pentru a racorda centrul mare de aport voluntar la rețelele de apă și canalizare. La acesta, brașovenii pot arunca gunoaiele pe care nu le pot lăsa la container

Publicat

in

Pregătit de aproximativ trei ani, proiectul centrului mare de aport voluntar de pe Platforma CET Brașov este în etapa realizării lucrărilor la rețelele de utilități. Astfel,  în urma unei proceduri de atribuire directă, Primăria Brașov a semnat un contract în valoare de 334.607 lei cu firma Corona Instal SRL, pentru realizarea lucrărilor la rețeaua de alimentare cu apă și evacuare ape uzate menajere.

Pentru centrul mare de aport voluntar, Primăria Brașov a obținut în anul 2023 o finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență, însă contractul a fost reziliat anul trecut, din cauza riscului de neimplementare a proiectului până în lua august a acestui an. În schimb, proiectul a fost preluat spre finanțare de Administrația Fondului de Mediu, cu bani de la bugetul de stat.

La centrul de aport voluntar vor putea fi depuse, gratuit, deșeurile care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi depuse în pubelele individuale, precum și fluxurile speciale: deșeuri voluminoase, textile, deșeuri din lemn, mobilier, anvelope, echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, cadavre de animale, deșeuri de grădină, din construcții și demolări. 

Citește mai departe

Investitii

Proiectul locomotivelor pe baterii, finanțat prin PNRR, se apropie de final: Ultima locomotivă diesel hidraulică a intrat în fabrica de la Brașov

Societatea Comercială de Reparații Locomotive Brașov a introdus pe fluxul de producție ultima locomotivă diesel-hidraulică din lotul care va fi transformat în locomotivă electrică pe baterii. Proiectul face parte din investițiile finanțate prin PNRR pentru modernizarea materialului rulant al CFR Călători.

Publicat

in

Ultima locomotivă diesel-hidraulică din lotul care urmează să fie convertit în locomotivă electrică pe baterii a intrat în procesul de modernizare la Societatea Comercială de Reparații Locomotive (SCRL) Brașov.

Anunțul a fost făcut azi de companie, printr-o postare publicată pe rețelele de socializare.

”Ultima locomotivă LDH, care va fi convertită în LEA, a intrat astăzi oficial pe fluxul de modernizare!”, a transmis SCRL Brașov.

Această conversie face parte din proiectul finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care vizează transformarea locomotivelor diesel-hidraulice utilizate la manevră în vehicule de tracțiune alimentate cu energie electrică stocată în acumulatori. Programul de modernizare a fost lansat la finalul anului 2023, când CFR Călători a atribuit direct către filiala sa, SCRL Brașov, două contracte majore finanțate prin PNRR.

Primul vizează modernizarea locomotivelor electrice de 3.400 kW prin instalarea de motoare de tracțiune asincrone și echiparea acestora cu sistemul european de control al traficului feroviar ETCS Nivel 2.

Al doilea contract are ca obiect transformarea locomotivelor diesel-hidraulice de 1.250 CP utilizate la manevră în locomotive electrice cu acumulatori plug-in, precum și asigurarea serviciilor de mentenanță.

Valoarea cumulată a celor două contracte se ridică la aproximativ 525 de milioane de lei, echivalentul a circa 105 milioane de euro. Programul include modernizarea a 17 locomotive electrice și conversia a 20 de locomotive diesel-hidraulice în vehicule alimentate cu baterii.

O alegere care a stârnit controverse

Conversia locomotivelor de manevră se realizează pe baza unui proiect tehnic elaborat de INDA Craiova pentru compania România Euroest și pus gratuit la dispoziția SCRL Brașov. Prin implementarea acestui program, CFR Călători a avut în vedere reducerea costurilor de exploatare și a emisiilor generate de activitățile de manevră din stațiile și depourile feroviare, în contextul procesului de modernizare și decarbonizare a transportului feroviar finanțat prin fonduri europene.

Cu toate acestea, există și unele controverse care vizează transformarea acestei ultime locomotive diesel-hidaulică în locomotivă electrică pe baterii. Potrivit Club Feroviar, mai mulți cunoscători ai sectorului au criticat alegerea locomotivei din clasa 89 pentru acest program, argumentând că aceasta se afla într-o stare tehnică bună, fiind aptă de exploatare și beneficiind de o reparație capitală în urmă cu câțiva ani.

Potrivit acestora, în parcul existent există alte locomotive aflate într-o stare mult mai avansată de degradare, care ar fi putut fi selectate pentru conversie fără a afecta capacitatea operațională a operatorului feroviar.

Citește mai departe

Educație

Școala Gimnazială nr. 9 din Brașov se extinde. Investiție de aproape 5 milioane de lei pentru săli de clase noi și un laborator

Corpul de pe strada Brazilor al Școlii Gimnaziale nr. 9 din Brașov va fi extins și modernizat în urma unei investiții de aproape 5 milioane de lei. Proiectul prevede mansardarea clădirii, amenajarea unor noi spații educaționale și creșterea eficienței energetice a imobilului.

Publicat

in

Școala Gimnazială nr. 9 din Brașov va beneficia de o extindere importantă, care îi va aduce câteva săli noi de clasă și un laborator. Primăria municipiului Brașov a semnat contractul pentru executarea lucrărilor la corpul de clădire situat pe strada Brazilor, valoarea investiției ridicându-se la 4.966.343 de lei, fără TVA. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 24 de luni.

Contractul a fost atribuit firmei brașovene TPC Digging Construct SRL, care va realiza atât extinderea imobilului, cât și lucrările de modernizare prevăzute în proiect. Potrivit documentației tehnice, clădirea va fi extinsă prin mansardare, utilizând o structură metalică ușoară. În paralel, spațiile existente vor fi reabilitate, iar întregul imobil va beneficia de lucrări de creștere a eficienței energetice.

4 săli de clasă noi, laborator și cancelarie, pentru clădirea de pe strada Brazilor

Corpul de școală de pe strada Brazilor a fost construit în anul 1977 și are în prezent regim de înălțime parter plus un etaj. În interior funcționează 18 săli de clasă, o sală de sport, o sală de dans, o sală multifuncțională și un centru de documentare și informare.

Prin amenajarea mansardei vor fi create noi spații destinate activităților educaționale. Proiectul include realizarea a patru săli de clasă, a unui laborator, a unei cancelarii, a unui spațiu multifuncțional și a unor grupuri sanitare.

Citește mai departe

Trending