Primăria Brașov: operatorii care transportă muncitorii către Compania X sau Y nu respectă nicio regulă

Primăria Brașov vrea să facă ordine în ceea ce privește transportul de călători în interiorul orașului, operatorii privați care îi duc pe muncitori la fabrici fiind principalii vizați de aceste măsuri. 

„Dacă lăsăm lucrurile cum sunt astăzi, ne trezim că la capăt de linie sau într-o stație mai opresc două sau trei autobuze, despre care nu știm ale cui sunt, dar prestează o activitate pentru o companie. va trebui să vedem ce se întâmplă cu acele autobuze pe care le vedem prin oraș la anumite ore. Și-au făcut trasee proprii, din cartiere către compania X sau Y. Acele autobuze nu respectă nicio regulă, nicio procedură”, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru. 

 Edilul a anunțat că în această perioadă se face un inventar al acestor autobuze, care ar urma să fie integrate într-un „plan coerent” de transport:  „O variantă ar fi ca acestea să oprească la terminalele RATBV, în baza unui program  și a unor reguli bine stabilite. Există și posibilitatea ca acestea să oprească în stațiile RATBV din oraș, dar integrate în graficul de transport al operatorului local de transport”. 



Pe de altă parte, primarul a avertizat că va fi verificată și starea tehnică autobuzelor folosite de companii, nemulțumirea lui fiind că „municipalitatea investește în dotarea RATBV cu autobuze nepoluante, dar, în același timp, sunt operatori privați care fac transport de persoane cu autobuze vechi, care nu corespund și care, practic, anulează tot ce facem noi”.

 

1 Trackback / Pingback

  1. Soluție „ingenioasă” de climatizare a autobuzului unui operator privat – Brașov Metropolitan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.