Consiliul Județean Brașov alocă cel puțin 93 milioane lei în bugetul pe 2019, pentru aeroport. Ce lucrări vor fi finanțate

Proiectul Aeroportului Internațional Brașov va beneficia în acest an de cel puțin 93 milioane de lei, a anunțat miercuri președintele Consiliului Județean Brașov. „Avem cele 23 de milioane de la bugetul de stat și cele 70 milioane lei, pe care le putem folosi în acest an din creditul bancar”, a precizat reprezentantul administrației județene. 



 

Aceasta este suma minimă ce de care va beneficia aeroportul, dar președintele Consiliului Județean Brașov a anunțat că spre acest obiectiv de investiții ar putea fi direcționate și sume din excedentul bugetar pe anul 2018. „Acum lucrăm la proiectul bugetul județului și luăm în calcul alocarea unor sume pentru aeroport și din excedentul din anul 2018”, a mai afirmat Veștea.

Ce lucrări sunt programate pentru acest an 

Pentru acest an este programată finalizarea lucrărilor la suprafețele de mișcare (proiect început anul trecut). De asemenea, vor începe lucrările la cele nouă obiective (printre care remiza PSI și gospodărire apă), investiție ce se ridică la 34 milioane lei.



 

„Avem în derulate procedurile de achiziţie pentru marcajele pentru suprafeţele de mişcare şi suntem în linie dreaptă în ceea ce priveşte licitaţia privind achiziţia utilajelor de deszăpezire, după ce procedura a fost contestată. În ceea ce priveşte terminalul de pasageri (cu o valoare estimată de 184 milioane lei – n.n.), suntem în etapa de evaluare tehnică a ofertelor, pe care sperăm să o finalizăm săptămâna viitoare. Deocamdată participanţii răspund clarificărilor pe care le solicităm. Va urma evaluarea financiară a ofertelor, apoi vom stabili câştigătorul şi vom semna contractul”, a mai spus Veștea.

Licitații întârziate din cauza problemelor cu Legea bugetului de stat 

 Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean Brașov a precizat că procedurile de achiziție pentru unele dotări sau lucrări nu au putut fi lansate din cauza întârzierii bugetului de stat.



 

Conform legislației, o licitație poate fi lansată în momentul în care există fonduri alocate pentru plata contractului, iar suma se regăsește în bugetul județului. Bugetul județului poate fi aprobat  numai după intrarea în vigoare a celui național, care a fost promulgat abia la finalul săptămânii trecute.

 „După aprobarea bugetului judeţului Braşov, vor fi lansate şi procedurile de achiziţie pentru balizaj şi sistemele de operare şi radionavigaţie”, a anunțat reprezentantul administrației județene.  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.