Un cetățean care a parcat lângă un coac de lângă un loc de joacă de pe strada Turnului din Tractorul s-a trezit cu mașina avariată, după ce un copac a fost doborât de vânt. În cădere, crengile au atins alte trei mașini. Incidentul s-a produs miercuri.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, arborele care a căzut se afla pe lista celor identificați de Regia Publică Locală a Pădurilor „Kronstadt“ și de specialiștii primăriei, ca fiind unul cu risc mare de a cădea și urma să fie tăiat.
Din fericire, în urma indicentului din Tractorul nu s-au înregistrat victime, o singură persoană care a primit îngrijiri la fața locului, refuzând să meargă la spital.
Acum, rămâne de văzut cine va plăti pagubele, respectiv firma de asigurare, dacă proprietarul maşinii avea încheiată o poliţă de tip CASCO, sau Primăria Braşov, dacă deţinătorul autovehicului se va îndrepta împotriva autorității.
Fii la curent cu cele mai importante știri din Brașov, direct pe telefonul tău. Descarcă aplicația BrasovMetropolitan pentru iphone-ul tău!


Fii primul care comentează