Site icon

FOTO. Noua față a clădirii Rectoratului, după câțiva ani de restaurări

Începută în urmă cu mai bine de doi ani, restaurarea clădirii Rectoratului Universității Transilvania trebuie finalizată în totalitat în această vară lucrările fiind pe ultima sută de metri. 



 

În luna august a anului 2017, Universitatea a semnat un contract în valoare de  2,647 milioane lei, inclusiv TVA cu Inspeti Building Restauration SRL  din Ploiești, pentru finalizarea lucrărilor.

Prin acest proiect s-au realizat, printre altele, reparații la elementele de zidărie, la acoperiș și s-au curățat elementele pe care s-au depus excremente de păsări. De altfel, pe aceste lemente se vor instala dispozitive „anti-păsări”.  De asemenea, au fost curățate picturile murale și tencuielile, iar unde a fost cazul, făcute elementele foarte degradate. Contractul a avut în vedere și intervenții la statuete, la elementele de piatră naturală și la balconul de deasupra intrării principale.

La această clădire, cele mai mari probleme au fost descoperite la balcon. De asemenea, elementele de piatră naturală de pe fațadă s-au dovedir a fi destul de afectate de trecerea timpului, iar una dintre statuete era murdărită cu vopsea, intenționat sau accidental.



 

Clădirea Rectoratului a fost construită în stil neorenascentist după proiectul arhitectului Peter Bartesch între anii 1881-1885. Inițial, aici a fost Palatul Oficiului de Pensii, instituție care a închiriat parterul  restaurantului Transilvania şi Poştei (până în 1900, când s-a construit noua clădire a Poştei). Etajle I și II au fost închiriate Prefecturii, în acest imobil fiind amenajată și locuința prefectului județului. După Al Doilea Război Mondial, în clădirea Rectoratului a fost Sfatul Popular al Regiunii Brașov, iar în 1968 imobilul a fost dat în administrarea Universității din Brașov.  Clădirea Rectoratului Universității Transilvania  a fost clasata monument istoric de importanță națională. 

Exit mobile version