BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Limba Română, sărbătorită timp de două zile la Bra...

Limba Română, sărbătorită timp de două zile la Braşov. Teatrele din Iaşi şi Chişinău, Opera şi Filarmonica din Braşov pregătesc un program special pentru acest eveniment

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
30 IULIE 2019
Publicitate Reclamă
Limba Română, sărbătorită timp de două zile la Braşov. Teatrele din Iaşi şi Chişinău, Opera şi Filarmonica din Braşov pregătesc un program special pentru acest eveniment
Ziua Limbii Române va fi marcată şi în acest an la Braşov, pe parcursul a două zile, pe 30 şi 31 august, a anunţat viceprimarul municipiului Braşov, Costel Mihai. Viceprimarul spune că la sfârşitul acesteiu luni, Braşovul va marca această sărbătoare, printr-un eveniment organizat împreună cu Uniunea Scriitorilor din România, Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă“ dar şi cu Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din Chişinău şi Teatrul Naţionali din Iaşi. De altfel, directorul Teatrului Naţional „Mihai Eminescu“ din Chişinău, Petru Hadârcă s-a aflat la Braşov în aceste zile, pentru a discuta cu autorităţile locale, pe lângă punerea în scenă a unei producţii cu ocazia Zilei Limbii Române, şi a unei colaborări de viitor cu Teatrul „Sică Alexandrescu“. Ediţia 2019 a Festivalului Ziua Limbrii Române, este a treia oară sărbătorită la Braşov. Ea se va întinde pe parcursul a două zile. Vineri, 30 august, Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă“ va avea loc un colocviu literar cu lucrări ale unor scriitori din ţară selectaţi de Uniunea Scriitorilor din România. Sâmbătă, în Piaţa Sfântul Ioan va fi organizat un un spectacol muzical şi un recital de poezie, cu participarea Operei Braşov, a Filarmonicii Braşov şi a actorilor Teatrului Sică Alexandrescu din Braşov şi un târg de produse tradiţionale. Tot sâmbătă, la Teatrul Sică Alexandrescu, la Sala mare, va fi acordat Premiul de Literatură al Municipiului Braşov unei personalităţi a literaturii române şi va avea loc spectacolul „Sfatul Ţării“, co-producţie a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău şi a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.

O sărbătoare cu originile în Republica Moldova

Costel Mihai, viceprimarul municipiului Braşov: „31 august a devenit în mod oficial Ziua Limbii Române în 2013 printr-un act normativ şi a fost sărbătorită la Braşov începând cu 2017. Originea acestei sărbători se află în Republica Moldova, când în contextul mişcării de renaştere naţională, la Chişinău a avut loc Marea Adunare Naţională, prin care s-a solicitat revenirea la limba română şi la alfabetul latin, interzise aproape 100 de ani. Astfel pe 31 august 1989, limba română a fost votată ca limbă de stat şi s-a luat decizia întoarcerii la alfabetul latin. Dorim să continuăm acest eveniment început în  2017, pentru că, dincolo de faptul că Ziua Limbii Române a devenit sărbătoare naţională, limba română este cea care dă formă şi conţinut identităţii noatre naţionale şi sunt mulţi români care au luptat şi s-au sacrificat pentru a păstra limba română“, a spus viceprimarul Costel Mihai. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea
09 NOIEMBRIE 2026

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei
09 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu
09 NOIEMBRIE 2026

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu