FOTO&VIDEO. Comerciantul care a reintrodus „moda” focului deschis în Piața Sfatului a ignorat sancțiunile primite de la Protecția Consumatorilor Brașov și a funcționat în continuare după propriile reguli

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului (CRPC) Brașov a fost duminică într-o razie în Piața Sfatului, în ultima zi de desfășurare a Festivalului Cultural Maghiar „Țara Bârsei”. În urma controlului a fost închis și amendat cu 20.000 lei comerciantul care folosea foc deschis pentru pregătirea preparatelor alimentare, în ciuda faptului că există un Regulament aprobat de Consiliul Local, care interzice acest lucru. 

Șeful CRPC Brașov, Sorin Susanu, a declarat că respectivul comerciant nu avea nicio autorizație, vindea produse expirate, neconforme.

Printre altele, ce nu se vindea într-o zi, se congela, iar a doua zi se reîncălzea și se vindea, a explicat Sorin Susanu. Nu în ultimul rând, comisarii de la Protecția Consumatorului i-au surprins pe cei care vindeau la acest stand în timp ce realizau un racord improvizat la butelia de gaz. 

În mod normal, după ce Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului a dispus oprirea activității, la acest stand nu trebuia să se mai vândă nimic.

Acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că, după câteva ore de la control, comerciantul și-a reluat activitatea, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. 

Festivalul Cultural Maghiar „Țara Bârsei” s-a desfășurat în perioada 8 – 15 septembrie, iar în Piața Sfatului standurile cu produse alimentare și meșteșugărești au fost deschise în perioada 12 – 15 septembrie.



Festivalul a fost cofinanțat de Consiliul Județean Brașov și Primăria Brașov. 

 

 

1 Comentariu

  1. Doar e Transilvania lor fac ce vor :)Prosti sunt cei ce cumpara. Au si viceprimar al lor . La octoberfast evaziune fiscala cineva a mers in control

1 Trackback / Pingback

  1. Ziua și amenzile, pentru Festivalul Cultural Maghiar din Piața Sfatului. Poliția Locală Brașov a dat 8 sacțiuni organizatorilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.